Premieră. ASE oferă granturi de 25.000 de euro pentru startup-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Persoanele care visează să intre în lumea afacerilor îşi pot încerca norocul la competiţia de planuri de afaceri organizată de Academia de Studii Economice, care acordă până la 40 de premii sub forma unei finanţări nerambursabile de până la 25.000 de euro.

Tinerii români cu idei bune de afaceri pot câştiga o finanţare nerambursabilă de până la 25.000 de euro pentru deschiderea propriei firme. Banii sunt acordaţi în urma unei competiţii de planuri de afaceri organizată de Academia de Studi Economice, care a lansat trei proiecte cu finanţare europeană, în valoare totală de şase milioane de euro, prin care acordă sprijin financiar debutanţilor în afaceri.

Proiectele conţin şi o componentă universitară, însă finanţările sunt disponibile oricărui cetăţean român cu un proiect viabil. Banii vor fi acordaţi în urma unei competiţii de planuri de afaceri, iar jumătate dintre câştigători trebuie să fie studenţi sau să aibă între 18 şi 25 de ani. Înainte de competiţia decisivă, cei interesaţi pot participa la un stagiu de pregătire a planului de afaceri, în cadrul incubatorului de afaceri al universităţii.

“Cam 2% dintre studenţii de la ASE sunt deja antreprenori sau au o înclinaţie înnăscută pentru afaceri. Nu avem speranţe foarte mari în privinţa succesului tuturor acestor proiecte, în condiţiile în care statisticile arată că doar 10% dintre ele se maturizează în afaceri prospere. Pentru noi este important să construim o comunitate de tineri interesaţi de afaceri şi câteva poveşti de succes care să-i inspire să urmeze calea antreprenoriatului”, a explicat Florin Anghel, lector universitar şi coordonator al ASE Startup, unul dintre cele trei proiecte similare câştigate de ASE, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Bani în dar, dar...

Chiar dacă sunt „gratis”, banii vin la pachet cu câteva obligaţii care îi pot speria pe cei fără experienţă în afaceri. Principala condiţie este ca beneficiarii sprijinului financiar să nu închidă firma timp de cel puţin trei ani. Altfel, pe lângă eşecul afacerii, antreprenorii trebuie să suporte şi returnarea grantului.

De asemenea, antreprenorii trebuie să creeze cel puţin două locuri de muncă pe care să le menţină cel puţin şase luni după finalizarea proiectului, adică până în iunie 2016.

Nu în ultimul rând, modul în care sunt folosiţi banii trebuie să corespundă planului de afaceri prezentat în cadrul competiţiei. Vestea bună este că aceste cheltuieli nu se supun regulilor europene de achiziţii publice, vestite pentru birocraţia sufocantă.

În plus, proiectele trebuie dezvoltate în regiunea Bucureşti-Ilfov sau Sud-Vest Oltenia şi să vizeze domenii de business, precum turismul, IT&C, textile/pielărie, lemn şi mobilă, auto, sănătate sau industrii creative.

“Suma este una importantă, mai ales că nu intră în conflict cu alte programe guvernamentale, cum este SRL-D, care acordă aplicanţilor până la 10.000 de euro. Două dintre domeniile acceptate în proiect, IT&C şi industriile creative, au un potenţial foarte mare şi cel mai potrivit mod de a cheltui banii este achiziţionarea unor echipamente”, îi sfătuieşte Florin Anghel pe cei care pregătesc proiecte pentru competiţie.

ASE-ul, cloşcă pentru tinerii antreprenori

Cea de-a doua componentă a proiectului, de dezvoltare a comunităţii antreprenoriale în sânul universităţilor, presupune organizarea a 20 de ore de cursuri de pregătire a proiectelor de tip workshop. De asemenea, studenţii şi alte persoane interesate vor putea participa la întâlniri cu mentori din mediul de business, care să le ofere, de asemenea, sfaturi în elaborarea proiectelor de afaceri.

Înscrierile pentru cursuri au loc în perioada 1 mai - 15 mai, iar înscrierea proiectelor în competiţie va avea loc în perioada 15 mai – 22 mai. În cele din urmă, în data de 6 iunie vor fi anunţaţi câştigătorii finanţării de până la 25.000 de euro, în funcţie de specificul proiectului.

Şi după finalizarea acestei competiţii, eforturile de consolidare a unei comunităţi antreprenoriale în cadrul ASE vor continua, promite Florin Anghel, care mai aminteşte că la clubul de antreprenoriat al universităţii se organizează întâlniri între tineri şi antreprenori de două ori pe săptămână.

Foto: Clubul de antreprenoriat ASE

“Ne interesează să apropiem relaţiile şi cu asociaţiile studenţeşti care ştiu să construiască o comunitate şi facem eforturi să atargem resurse şi materiale, astfel încât să putem continua aceste programe de susţinere a începătorilor în antreprenoriat”, a completat lectorul universitar.

Tot în cadrul proiectului cu finanţare europeană, ASE va inaugura până în toamnă un al doilea incubator de afaceri, în clădirea de pe strada Occidentului. Spaţiul de 600 de metri pătraţi va fi dotat cu resurse tehnice, acces la Internet, bibliotecă, sală de şedinţe, sală de evenimente şi mai multe birouri care vor putea fi folosite gratuit de studenţii cu afaceri, ca sedii de firmă.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete