Planuri pentru eradicarea analfabetismului funcțional

0
Publicat:

Rezultatele PISA care ne plasează pe penultimul loc în Europa la educație s-ar putea îmbunătăți în 2025, când elevii români urmează să susțină o nouă testare. Cel puțin așa speră autoritățile care dezbat în această perioadă mai multe măsuri de eficientizare a cheltuielilor publice din domeniul educației. Printre acestea se numără programul-pilot „Învățare remedială“ și reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar

Elevii vor fi incluși într-un program național de învățământ remedial

În programul-pilot „Învățare remedială“, care se va desfășura în perioada 2024-2028, vor fi incluși elevi din 300-400 de școli. Aceste unități de învățământ vor fi selectate de către inspectoratele școlare.

Programul va fi destinat sprijinirii elevilor cu dificultăţi de învăţare sau care „înregistrează rămâneri în urmă în învăţare“. La orele remediale organizate în cadrul programului vor participa copiii români veniţi din afara graniţelor ţării, elevii cu decalaje în dobândirea competențelor-cheie, dar și cei care se încadrează la riscul de abandon şcolar. Nu vor fi uitate nici cadrele didactice. Profesorii care vor participa la program vor fi instruiți în așa fel încât să identifice situațiile de risc de abandon școlar. De asemenea, profesorii vor fi încurajați în dezvoltarea competențelor digitale necesare carierei.

Se încearcă, așadar, o revigorare a sistemului de educație în România, asta și în contextul în care există diferențe majore între nivelul de predare în școlile de la oraș și cele din zonele rurale. De asemenea, vorbim și despre diferențe extrem de mari între nivelurile de pregătire ale elevilor din urban și rural.

O încercare relativ asemănătoare de a-i ajuta pe elevi să recupereze materia și să țină pasul cu programa școlară a avut loc în perioada pandemiei. Din nefericire, inițiativa s-a soldat atunci cu un mare eșec. Iar asta s-a văzut în anul 2021, când peste 3.600 de elevi care au participat la orele remediale au încheiat anul școlar corigenți sau chiar repetenți.

Marea Britanie, investiție de milioane în educația copiilor

Ca o comparație, Guvernul britanic a anunțat anul acesta un buget de 24 de milioane de lire sterline pentru un program remedial adresat copiilor din ciclul primar. Școlile din Anglia vor putea apela la serviciile unor profesori specializați în recuperarea materiei pierdute.

„Investiția face parte din angajamentul Guvernului de a se asigura că fiecare tânăr părăsește școala cu cunoștințe solide de literație și de matematică și se află în paralel cu alte forme de sprijin specific, cum ar fi Programul Național de Îndrumare“, mai scrie în comunicat. „Dacă vreun copil părăsește școala fără să știe să scrie și să citească în mod corespunzător, înseamnă că am eșuat“, comentează ministrul Educației din Marea Britanie, Kit Malthouse.

Reorganizarea școlilor

Mai sunt și alte propuneri de eficientizare a cheltuielilor în domeniul educației. Printre acestea, și reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar. Potrivit documentului, dacă școlile de stat funcționează cu un număr de elevi sub efectivul minim prevăzut de legislația în vigoare, necesar pentru a fi considerate cu personalitate juridică, acestea vor fi supuse procesului de reorganizare prin fuziune prin absorbție sau prin fuziune prin contopire. Practic, vor dispărea școlile unde sunt înscriși prea puțini copii. Evident, acestea se află mai ales în zonele rurale. Să sperăm că autoritățile vor rezolva și problema transportului acestor copii la școlile îndepărtate.

Deciziile au fost luate în cadrul unui memorandum privind aprobarea raportului de analiză și a măsurilor de eficientizare a cheltuielilor publice în domeniul educației.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine