Peste 120.000 de cereri depuse în două săptămâni de înscrieri în învăţământul primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
120.000 de cereri depuse de părinţi FOTO Eduard Enea

După a doua săptămână destinată înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018, au fost depuse peste 120.000 cereri la nivel naţional, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), precizând că termenul-limită până la care părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii în prima etapă este 16 martie.

Potrivit unui comunicat de presă, în total, au fost introduse 124.054 de cereri la nivel naţional, precizează reprezentanţii MEN. Dintre acestea, 105.777 de cereri (85,3 la sută) vizează copiii cu vârsta de şase ani, împliniţi înainte de 1 septembrie 2017, iar 18.277 de cereri (14,7 la sută), copiii cu vârsta de şase ani, împliniţi începând cu 1 septembrie 2017.

Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ în care părintele doreşte înscrierea copilului, aminteşte MEN.

De asemenea, părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.

Cum se face validarea cererilor tip completate online 

Validarea cererilor-tip completate online se face, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 18.00 şi sâmbătă între 9.00 şi 13.00.

În zilele de 22 şi 23 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în 6 aprilie.

Între 7 şi 13 aprilie, inspectoratele şcolare judeţene vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere, precizează reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”