Patriarhul Daniel: Înscrierea la ora de religie, un act de mărturisire a credinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Daniel a vorbit la Sfânta Liturghie despre importanţa orei de religie FOTO Adevărul

Patriarhul Daniel a declarat, duminică, la Sfânta Liturghie, că ora de religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind ştiinţa cea mai profundă, a legăturii cu Dumnezeu, iar înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinţei.

"Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă", a spus Preafericitul Daniel, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Sf Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, potrivit Mediafax.

PF Daniel a arătat că "este nevoie şi de o formare duhovnicească şi intelectuală a copiilor la şcoală, împreună cu alţi copii şi în dialog cu alte cunoştinţe, cu alte discipline pe care le studiază sau le învaţă copiii la şcoală".

În acest sens, el a dat citirii apelului Consiliului Consultativ al Cultelor din România, reunit sâmbătă, potrivit căruia fără cunoştinţe de religie nu poate fi înţeleasă istoria şi cultura Europei şi de aceea în aproape toate ţările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

"Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfinţenie şi convieţuire umană. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă", se arată în apelul consiliului.

PF Daniel: Ora de religie nu poate fi înlocuită cu nimic

Potrivit lui PFDaniel, la ora de religie copiii învaţă "că universul, cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om", "că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu" şi "că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată", ci "rămâne în memoria şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi fiecare faptă bună săvârşită în timpul vieţii trecătoare are o valoare veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu".

"De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă ştiinţă pentru că de fapt ştiinţa cea mai profundă este ştiinţa legăturii noastre cu Dumnezeu cel veşnic Care ne-a creat pentru viaţă veşnică, pentru iubire şi fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!", a conchis Patriarhul României.

Consiliul Consultativ al Cultelor: Ora de religie, obligatorie pentru şcoală

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit sâmbătă în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală, a luat act de motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014 privitoare la statutul orei de religie şi a observat că CC a menţinut statutul orei de religie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că art. 18 alin. 2 teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.
Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită Parlamentului ca atunci când va completa art. 18 alin. 2 teza I din Legea educaţiei naţionale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ - primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte