Parlamentarii au viziuni divergente asupra legii învăţământului online. Motivarea CCR: „Sunt, practic, două legi diferite”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Practic, o singură Cameră din Parlament ar fi legiferat, ceea ce este neconstituţional, arată CCRImagine: Inquam Photos

Curtea Constituţională a constatat că intervenţiile aduse de Senat au schimbat total forma legii care reglementează învăţământul online adoptată de Camera Deputaţilor, astfel fiind încălcat principiul bicameralismului. Astfel, CCR a admis sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi a constatat că legea este neconstituţională în ansamblul său.

„Este evidentă lipsa oricărei legături a formei legii adoptate de Camera decizională cu iniţiativa legislativă şi forma legii adoptată de Camera de reflecţie. Cele două forme constituie, practic, două legi diferite, aceasta fiind o situaţie tipică în care o singură Cameră a Parlamentului a legiferat. În concluzie, întrucât intervenţiile aduse de Senat au schimbat total forma legii adoptate de prima Cameră, iar textele adoptate nu au făcut obiectul iniţiativei legislative şi nu au fost dezbătute în Camera de reflecţie, legea adoptată încalcă principiul bicameralismului. Astfel fiind, Curtea reţine că sunt întemeiate criticile autorului sesizării, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii, în ansamblul său", se arată în motivarea deciziei prin care CCR a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea actului normativ.

În motivarea publicată marţi se mai menţionează că au fost încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la termenul de intrare în vigoare.

„Curtea observă, în acest sens, că art. III din legea criticată stabileşte că 'prin derogare de la prevederile art.5 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei legi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.' În acord cu susţinerile autorului sesizării, Curtea constată că textul legal citat încalcă prevederile art.78 din Constituţie, potrivit cărora 'Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.' (...) Ca urmare, întrucât stabileşte intrarea în vigoare a legii înaintea împlinirii termenului prevăzut de art.78 din Constituţie, art.III (...) este neconstituţional, contravenind textului constituţional de referinţă menţionat", precizează CCR.

Curtea Constituţională a admis, pe 27 mai, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea unei legi iniţiate de PSD care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu.

Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii au decis că Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este neconstituţională în ansamblul său, hotărârea fiind luată cu unanimitate de voturi.

Legea criticată completează Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie. Prin completările propuse se urmăreşte crearea cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. 

Mai multe pentru tine:
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile