Orban: „Nu ne jucăm cu sănătatea copiilor”. Ce conţine ordinul privind redeschiderea grădiniţelor peste vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban a spus marţi, că redeschiderea grădiniţelor şi a creşelor trebuie să se facă cu respectarea normelor de siguranţă sanitară. Luni, în Monitorul Oficial a fost publicat ordinul comun cu măsurile care trebuie să fie respectate în instituţiile de învăţământ preşcolar peste vară.

„Fiind vorba de copii, rugămintea mea e să fiţi foarte activi în verificarea respectării condiţiilor care au fost instituite prin ordin. Aici nu ne jucăm cu sănătatea copiilor, toate regulile pe care le-am stabilit prin intermediul reglementărilor trebuie respectate de cei care desfăşoară astfel de activităţi pentru a reduce la minimum riscurile infectării celor care beneficiază de aceste servicii. Sigur că până la urmă decizia este decizia părinţilor, aici sunt convins că şi părinţii vor vedea condiţiile pe care le oferă diferitele structuri entităţi care asigură aceste servicii şi va trebui să ne asigurăm că lucrurile se desfăşoară în foarte bune condiţii”, a insistat Ludovic Orban.

Luni, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care stabileşte măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.

Din 15 iunie, părinţii care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădiniţele de stat, în perioada vacanţei de vară, pot depune cereri la unităţile de învăţământ pe care le-au frecventat copiii în acest an şcolar.

Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi, ulterior, transmise autorităţilor publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unităţi de învăţământ în care se vor desfăşura doar activităţi recreative.

Lista cu unităţile de învăţământ preşcolar va fi afişată la avizierul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi/sau pe site-urile acestora.

Ordinul mai prevede că unitatea de învăţământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităţilor de învăţământ preşcolar, conform prevederilor Ordinului comun. 

De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum şi celelalte accesorii neesenţiale. 

Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puţin de 2 metri.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învăţământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate