O profesoară din România a câştigat premiul întâi la o competiţie Cambridge destinată dascălilor de limba engleză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Graur, profesorul român premiat la Cambridge  FOTO Shakespeare School

Diana Graur, profesoară de limba engleză la Shakespeare School din Bucureşti, a câştigat premiul întâi la competiţia 2013 Cambridge ESOL Competition for Preparation Centers, se arată într-un comunicat al şcolii.

Diana Graur, profesor la Shakespeare School, a fost  premiată de Cambridge ESOL, urmând ca în luna iulie să participe la un curs de metodică a predării limbii engleze. 

Aceasta va merge o săptămână la Cambridge pentru a lua parte la seminarii şi workshop-uri şi pentru a înţelege modul de predare la una dintre cele mai prestigioase universităţi britanice, potrivit unui comunicat al Shakespeare School.

Concursul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de organizare a examenelor Cambridge, la care au putut participa profesori de engleză din toată lumea, cu condiţia să predea într-un centru de pregătire recunoscut de Cambridge.

”Shakespeare School deţine acest statut, iar de curând a devenit Centru de Platină pentru Pregătirea Examenelor Cambridge ESOL, fiind printre puţinele instituţii din România care au obţinut această calitate”, susţin reprezentanţii şcolii.

“O săptămână de training la Cambridge e visul oricarui profesor de engleză”, a declarat Graur. “Este o mare bucurie şi onoare ce vine să confirme potenţialul creativ al dascălilor români”, a adăugat tânăra profesoară. 

CV

Diana Graur a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Bucureşti şi a urmat cursuri de metodică în predarea limbii engleze la British Studies în Marea Britanie, în urma cărora a primit certificatul Cambridge ESOL CELTA (Certificate in English Language Teaching to Adults).

Diana este pasionată de meseria ei şi spune că este permanent pregătită pentru noi provocări.

„Îmi place să le predau copiilor pentru că sunt sinceri şi ei îţi amintesc mereu ce lucru mare e să fii mic. Îmi place să le predau adolescenţilor şi tinerilor pentru că sunt visători cu acte în regulă, cu mult potenţial şi curaj. Îmi place să le predau adulţilor pentru că stau în bănci cuminţi şi oftează nostalgic când îşi aduc aminte de zilele de şcoală. Îmi place să predau. Mult. Cel mai mult”, spune Graur.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE