Noi criterii pentru acordarea gradaţiei de merit. Prevenirea abandonului şcolar va cântări la fel de mult ca rezultatele obţinute cu olimpicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi criterii de acordare a gradaţiei de merit. FOTO Eduard Enea

Profesorii care reuşesc să obţină rezultate cu elevii cu cerinţe speciale sau care reuşesc să menţină în şcoală copiii care provin din medii defavorizate şi riscă să abandoneze şcoala vor primi acelaşi punctaj cu profesorii care au rezultate cu elevii olimpici, potrivit noii metodologii de acordare a gradaţiei de merit, aprobată de ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat noi criterii de acordare a gradaţiei de merit personalului din învăţământul preuniversitar de stat, valabile în sesiunea 2017. 

Potrivit ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, prin noua metodologie de acordare a gradaţiei de merit, atenţia se îndreaptă către profesorii care îşi dedică timpul copiilor din mediile dezavantajate şi celor cu cerinţe educaţionale speciale, întrucât nevoia de intervenţie se arată din ce în ce mai mult în mediile defavorizate. 

„De multe ori ne este mai confortabil, nouă, tuturor, să ne uităm către rezultate, către succesul obţinut de olimpici la diferite competiţii naţionale sau internaţionale. Ce uităm, însă, e că premiile nu reprezintă decât încununarea unui efort susţinut al acestor elevi şi a profesorilor lor. Este iluzoriu să credem că rezultatele la olimpiade sau concursuri reprezintă o diagnoză de sistem.

În preuniversitar, nevoia de intervenţie susţinută se arată din ce în ce mai pregnant, de la un an la altul, în rural sau în mediile dezavantajate. Abandon şcolar crescut, ori calitatea scăzută a resursei umane în aceste comunităţi sunt primele semnale pe care le trage orice studiu”, a explicat ministrul Educaţiei pe pagina sa de Facebook. 

Astfel, spune oficialul, se deschide cu adevărat competiţia pentru gradaţia de meriit şi pentru cadrele didactce fără premii şa olimpiade, dar cu rezultate reale în prevenirea abandonului sau educarea copiilor cu cerinţe educaţionale.

Prevenirea abandonului, punctaj maxim

Metodologia precizează în mod explicit că la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 4 ani, care în perioada 1 septembrie 2011 - 31 august 2016 a avut performanţe deosebite în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolaere incluzive. În acelaşi timp, cadrele didactice trebuie să deţină şi calificativul „Foarte bine" pentru fiecare an şcolar din perioada evaluată.

Pentru a obţine gradaţia de merit sunt luate în calcul patru criterii majore al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială (10 puncte), activităţi extracurriculare şi implicarea în proiecte (15 puncte) şi contribuţia la dezvoltarea instituţională (5 puncte).

Astfel, în cadrul criteriului activităţilor complexe cu valoare instructiv-educativă vor fi punctate şi rezultatele deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor din medii dezavantajate, cu cerinţe educaţionale speciale şi cu alte dificultăţi de învăţare, precum şi iniţierea şi aplicarea unor proiecte didactice inovatoare pentru progres în învăţare a fiecărui copil, inclusiv a celor aflaţi în risc de abandon şcolar şi a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. De asemenea, se pot acorda puncte pentru iniţierea şi aplicarea unor proiecte didactice inovatoare la clasele în regim simultan, pentru progres în învăţare a fiecărui copil, inclusiv a celor aflaţi în risc de abandon şcolar şi a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.

Suplimentar, în cadrul criteriului privind performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială a fost introdus un nou indicator:  elaborarea/ susţinerea de programe de formare sau de dezvoltare profesională inovatoare pentru cadrele didactice care lucrează cu preşcolari/elevi aparţinând grupurilor dezavantajate/vulnerabile.

Gradaţia de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învăţământ care beneficiază de gradaţie de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs.

Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate reprezintă 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratului şcolar. Potrivit prevederilor în vigoare, cuantumul gradaţiei de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”