Ministrul Educaţiei se gândeşte să aducă şcolile în Secolul XXI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, se gândeşte să aducă şcolile din România în Secolul XXI şi să introducă în toate unităţile de învăţământ catalogul virtual.

Astfel, parcursul şcolar al elevului, cu note şi absenţe, va fi accesibil părinţilor online. Sistemul este introdus deja de câţiva ani în mai multe şcoli din Capitală, iar cu un simplu click părinţii pot vedea atât notele copiilor, cât şi absenţele. 

Catalogul Electronic „oficial“, care va fi finanţat din fonduri europene, presupune realizarea unei platforme online, pe care vor fi încărcate performanţele şcolare, incluzând absenţele şi notele elevului, la care vor acces nu doar profesorii, ci şi părinţii. 

Contractul pentru realizarea proiectului ar trebui semnat până la 1 septembrie 2018, iar finalizarea procedurilor de achiziţie este estimată să aibă loc până la jumătatea anului viitor. După o perioadă prealabilă de testare a sistemului şi instruire a profesorilor, Catalogul Electronic va funcţiona în paralel cu cel clasic pe hârtie, începând cu anul şcolar 2020-2021. De la 1 septembrie 2021, profesorii vor folosi în şcoli exclusiv Catalogul Electronic.

Sistemul trebuia făcut mai devreme

Specialiştii în Educaţie spun nu numai că sistemul este bine-venit, dar ar fi trebuit introdus mult mai devreme. „Sistemul nu este greu de implementat, în multe şcoli deja există astfel de aplicaţii şi funcţionează foarte bine. Şedinţele cu părinţii se ţin la o lună sau mai rar, dar cu un singur click ei pot să vadă ce a făcut copilul la şcoală. Şcolile nu vor avea de făcut decât să ia aplicaţia făcută la nivel naţional şi să o pună pe calculatoarele lor. Acum, desigur că unele şcoli de la ţară nu au internet şi nu ar putea să folosească sistemul. Aici însă contactul părinţilor cu profesorii este mai lesnicios. Accesul informatic are o importanţă reală acolo unde părinţii sunt ocupaţi, muncesc până seara. Sistemul ar fi trebuit implementat mult mai devreme, şi nu numai catalogul electronic, dar şi alte aplicaţii, cum ar fi cele legate de accesul online la teme“, a explicat, pentru Adevărul“, profesorul Ştefan Vlaston. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție