Ministrul Educaţiei scurtează semestrul I pentru ca examenele naţionale să fie susţinute mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Educaţiei vrea restructurarea anului şcolar. FOTO Adevărul

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că structura anului şcolar 2019 - 2020 va fi modificată. Semestrul al II-lea ar urma sa înceapă imediat dupa vacanţa de iarnă, iar examenele care se desfăşoară vara ar urma să fie susţinute mai devreme.

"În legatură cu vacanţele intersemestriale, săptămâna trecută am regândit structura anului şcolar. Este vorba despre structura anului şcolar 2019-2020. Şi cred că sunt modificari importante. Aş vrea să punem această discuţie, rezultatul ei în dezbatere publică, să vedem care sunt reacţiile. Dupa opinia mea, pare o regândire a structurii anului şcolar ceva mai potrivită, atât pentru părinţi, cât şi pentru profesori", a declarat Ecaterina Andronescu într-un interviu acordat Realitatea TV.

Ministrul Educaţiei consideră că vacanţa de iarnă de 3 săptămâni "este mult prea lungă" 

„Dupa părerea mea, vacanţa aceasta este mult prea lungă. Sau, daca o facem la fel de lungă, să încercăm să închidem altfel semestrul. În aşa fel încât, după vacanţă, copilul să înceapă un alt semestru. Pentru că altfel îl zăpăcim. Trei saptamani stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorul la şcoală încă trei săptămâni, îi încheie situaţia, copilul este încă nereconectat la programul de învăţământ după trei săptămâni de vacanţă", a afirmat ministrul Educaţiei.

De asemenea, Andronescu a mai explicat că vrea şi ca examenele din vară să fie susţinute mai devreme, astfel încât şi profesorii să aibă vacanţă.

"Şi ne gândim să organizăm puţin diferit semestrele pentru clasele 1-12. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a şi examenul de Bacalaureat, să aibă şi profesorii vacanţă, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dam şi vacanţă", a subliniat senatorul PSD.

Anul şcolar este fragmentat de vacanţele intersemestriale, lucru care poate fi schimbat

Intrebată dacă scurtarea vacanţei de iarnă înseamnă ca elevii să se întoarcă la şcoală în data de 7-8 ianuarie, în loc de 15 ianuarie, ministrul a răspuns afirmativ.

"Da. Dar dupa aceea incepe semestrul doi. Acum sunt trei săptămâni de vacanţă în interiorul semestrului. Trei săptămâni, da? Dupa care mai face trei saptamani de şcoală şi iar îi mai dăm vacanţă. Şi abia dupa aceea începe semestrul doi. Noi încercăm să închidem semestrul I, sa îl trimitem în vacanţă, dupa care se duce în semestrul II, cu vacanţa de Paşti...", a răspuns Andronescu.

"Practic, vom avea un semestru I mai scurt, un semestru II mai lung, dar fără vacanţe intersemestriale. Va fi mai puţin fragmentat semestrul, cred că aşa este mai corect spus. Pe mine nu mă interesează tăiatul saptamanii, ci să nu mai fragmentam semestrele", a mai adăugat ministrul.

Ani la rând, elevii au cerut ca examenele să fie devansate pentru a nu le mai susţinute pe vreme de caniculă 

„Statutul elevului este încălcat sistematic. Modificarea ar fi benefică pentru toţi, elevi şi profesori supraveghetori siliţi să stea într-o atmosferă irespirabilă, la 35 grade Celsius, în săli de examen. Rămâne destul timp de învăţat chiar dacă Bacalaureatul va fi dat mai devreme“, argumentează Constantin-Alexandru Manda, liderul Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC).

Dotarea sălilor de clasă din centrele de examen cu aparate de aer condiţionat sau devansarea probelor scrise sunt două soluţii pe care Asociaţia Elevilor din Constanţa le-a tot cerut pentru ca liceenii să nu mai fie nevoiţi să susţină examenul de Bacalaureat într-o atmosferă irespirabilă. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două