Ministrul Educaţiei confirmă: Lucrările la bacalaureat, corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie.

Sorin Câmpeanu a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru, care se va aplica de la examenul din iunie-iulie, începând cu sesiunea probelor scrise.

Anterior, Vasile Şalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, a declarat că lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) arăta, luni, că susţine propunera Ministerului ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe.

Reprezentanţii FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.â

"O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat.

Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi", a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Probele scrise încep luni

Examenul de bacalaureat a început în 8 iunie cu probele orale şi de competenţe, care se vor încheia în 26 iunie.

Probele scrise de la bacalaureatul vor începe în 29 iunie, cu testul la limba şi literatura română, iar în 30 iunie va fi proba la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

Aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie