Ministerul Investiţiilor: Tichetele sociale pentru sprijin educaţional vor ajunge la elevii cei mai dezavantajaţi în luna aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul „Sprijin educaţional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajaţi”este finanţat prin Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate Foto: MIPE

Cardurile prin intermediul cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru sprijin educaţional vor fi transmise până la finalul lunii martie 2022 către Inspectoratele Şcolare Judeţene, urmând ca în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către elevii cei mai dezavantajaţi, inclusiv să fie virate sumele alocate pentru anul şcolar în curs, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

„Implementarea proiectului „Sprijin educaţional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajaţi”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, a fost analizată, joi, de reprezentanţii Ministerului Proiectelor şi Investiţiilor Europene (MIPE) cu cei ai Ministerului Educaţiei şi ai inspectoratelor şcolare de la nivelul celor 42 de judeţe”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Investiţiilor Europene.

În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute detalii importante referitoare la pregătirea şi implementarea proiectului, precum: paşii de parcurs în vederea emiterii cardurilor prin intermediul cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru sprijin educaţional, stabilirea categoriilor de produse care pot fi achiziţionate, modalitatea de distribuire a cardurilor către destinatarii finali, documentele necesare pentru distribuirea acestora. 

Astfel, s-a stabilit ca până la finalul lunii martie 2022 cardurile să fie transmise către Inspectoratele Şcolare Judeţene, urmând ca în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către beneficiarii finali, inclusiv să fie virate pe carduri sumele alocate pentru anul şcolar în curs. Conform estimărilor actualizate de Ministerul Educaţiei, aproximativ 235.000 elevi vor beneficia de sprijin ca să meargă la şcoală.

FOTO: MIPE

Potrivit sursei citate, obiectivul principal al proiectului îl reprezintă prevenirea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea condiţiilor de frecventare a şcolii sau grădiniţei de către copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar şi gimnazial.

POAD, cu o alocare de peste 518 milioane euro, finanţează acordarea de produse de bază (alimente, produse de igienă, mese calde, rechizite, ghiozdane) pentru adulţii, seniorii şi copiii din categoriile cele mai vulnerabilei. Programul este finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD). 

Până în prezent, prin intermediul POAD au fost sprijinite peste 1,2 milioane persoane. Concret, au fost distribuite 18.645.869 pachete cu alimente de bază, 4.684.288 pachete cu produse de igienă, iar 277.815 persoane cu vârsta de peste 75 ani beneficiat de tichete pentru mese calde.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Începând cu noul an şcolar, copiii care provin din familii defavorizate pot beneficia de tichete sociale electronice pentru sprijin educaţional

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie