Ministerul Educaţiei: Nu se face o legătură între scenariile de funcţionare şi rata de vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul de stat de la Ministerul Educaţiei a spus că rata de imunizare împotriva COVID-19 nu influenţează scenariile de funcţionare a şcolilor.

Secretarul de stat al Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat joi că rata de imunizare împotriva COVID-19 nu a influenţat şi nu va influenţa scenariile de funcţionare a şcolilor. Anunţul a fost făcut cu prilejul lanării campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare” din Braşov.

„La niciun moment nu s-a făcut o legătură între scenariile de funcţionare a şcolilor şi rata de vaccinare şi nici nu cred că se va face, atâta vreme cât vaccinarea nu este un act impus, ci unul voluntar”, a subliniat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei.

Întrebat dacă Ministerul are un plan de back-up în cazul în care nu se ajunge la un acord cu Ministerul Sănătăţii asupra cumpărării testelor de salivă, Sorin Ion a precizat că ar trebui folosite cele peste 1 milion de teste existente.

„Un prim plan de back-up ar fi să folosim testele existente, în prezent, existând peste 1 milion în şcoli sau DSP-uri, în funcţie de situaţie. Asta ar trebui, şi anume să susţinem cu toţii utilizarea lor. Ne aşteptăm totuşi ca într-o lună de zile să existe o bază, sau finanţare, sau decizie pentru achiziţionarea acelor teste de salivă”, a afirmat Ion, conform Agerpres.

Sorin Ion a spus legat de solicitarea ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, de a folosi astfel de teste în şcoli, că nu este ceva absurd, chiar dacă ele au o acuitate mai scăzută.

„Am fost de faţă când s-au semnat ordinele comune pentru funcţionarea şcolilor şi, dacă deschideam internetul, citeam că ne-am bătut, altfel, totul era în regulă. (...) Nu ştiu cât e de absurdă această solicitare (privind folosirea testelor de salivă - n.r.), pentru că ele se utilizează. Înţeleg că au o acuitate ceva mai scăzută, dar nu pot decât să repet ceea ce aud în alte părţi”, a spus Sorin Ion.

În legătură cu derularea campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, secretarul de stat a precizat că în aceste zile broşura informativă va ajunge, în format digital, la „toţi elevii şi părinţii”, chiar dacă aceasta conţine, a menţionat el, „informaţii cam tehnice pentru un copil de clasa a V-a”.

„Împreună cu Asociaţia 'Salvaţi Copiii' a fost realizată o broşură, a ajuns în inspectoratele şcolare, poate nu în toate, într-un număr limitat. Dar există şi în format digital. În perioada următoare, poate chiar profităm de vacanţă, o vom transmite tuturor copiiilor şi mai ales tuturor părinţilor”, a subliniat Sorin Ion.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”