Ministerul Educaţiei nu îşi asumă Strategia pentru Educaţie Parentală. Proiectul a fost retras

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat că proiectul ,,Strategia pentru Educaţie Parentală” a fost retras şi că instituţia nu-şi asumă actuala formă a documentului, după reacţiile primite.

“În acest moment, proiectul „Strategiei Naţionale pentru Educaţie Parentală” a fost retras de pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi din consultare publică şi a fost retransmis iniţiatorilor. Dat fiind feedback-ul colectat din partea persoanelor interesate, precum şi necesitatea de a îmbunătăţi proiectul de strategie, MEN nu îşi poate asuma în actuala formă acest document”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educaţiei mai precizează că proiectul a fost elaborat în cadrul unui program de către mai multe ONG-uri.

“Acest proiect de strategie a fost elaborat în cadrul programului „Promovarea strategiei naţionale pentru educaţia parentală”, implementat de Fundaţia Copiii Noştri (FCN), în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) şi Organizaţia Formation des Parents din Elveţia şi a fost co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei. Draftul „Strategiei Naţionale pentru Educaţie Parentală” a fost definitivat de către UNICEF şi Fundaţia Copiii Noştri, ca urmare a contractului de consultanţă încheiat între UNICEF şi Fundaţia HoltIS”, se mai arată în sursa citată

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat, luna trecută, în dezbatere publică, proiectul „Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”. Acesta este pus în discuţie până pe 10 iulie 2018.

Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali care, timp de două ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoare” şi atitudine care „idealizează familia tradiţională”. De asemenea, Strategia include o propunerea potrivit căreia părinţii vor urma cursuri de parenting, în cazul în care copilul parcurge un nou ciclu de învăţământ. Pentru această etapă de formare a părinţilor, MEN informează că este necesară o alocare bugetară de 295.041.105 lei în primul an, pentru 2.553.861 de părinţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA