Ministerul Educaţiei a lansat campania „Meseria face diferenţa!”. Ce activăţi vor fi dedicate elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) lansează o campanie pentru elevi, care are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenţii de clasa a VIII-a, dar şi avantajele pe care le oferă învăţământul profesional şi profesional dual.

Săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic vor prezenta meseriile care pot face diferenţa. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro şi edu.ro, conform unui comunicat de presă remis Adevărul. 

Campania „Meseria face diferenţa!” se va derula în toată ţara, iar printre acţiunile propuse de către inspectoratele şcolare se regăsesc:

  • acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar judeţean, ale Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor;
  • caravane ale meseriilor;
  • concursuri şcolare de tip „Atelier de creaţie” sau „Atelier de robotică”;
  • vizite ale elevilor din unităţile de învăţământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea şi/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual;
  • ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a şi a VIII-a;

Campania „Meseria face diferenţa!” se va încheia în data de 11 martie, de Ziua Naţională a Meseriilor. 

În următoarea perioadă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare şi instituţiile de învăţământ vor organiza, cu ocazia Zilei Naţionale a Meseriilor, o serie de evenimente care să contribuie la creşterea vizibilităţii şi atractivităţii învăţământului profesional, tehnic şi profesional dual în rândul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a, arată MEC. 

„Educaţia şi formarea profesională au un rol fundamental în crearea şi dezvoltarea unei societăţi bazate pe competenţe. Nu putem fi nepăsători la evoluţia tehnologică din ultimii ani, deci trebuie să devenim proactivi, să luăm decizii bine fundamentate pentru ca elevii noştri de gimnaziu să-şi poată continua studiile urmând un traseu educaţional corect”, a declarat ministrul Educaţiei. 

„Reaminitim că învăţământul dual a fost introdus începând cu anul şcolar 2017-2018, an în care s-a înregistrat un număr de 2.268 elevi în prima promoţie pentru această formă de organizare a învăţământului profesional. Datorită eforturilor comune ale tuturor celor implicaţi, sprijiniţi de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, numărul elevilor din învăţământul dual a crescut, ajungând în anul şcolar 2019-2020 la 12.908 elevi, aproape dublu faţă de anul şcolar precedent”, se mai arată în document. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026