Liviu Pop s-a întâlnit cu reprezentanţii Alianţei pentru Educaţie de Calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii Alianţei pentru Educaţie de Calitate (ApEC), care au cerut armonizarea şi simplificarea cadrului normativ.

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a spus că este necesară o lege coerent structurată, care să fie valabilă măcar pentru un ciclu complet de învăţământ pentru că altfel sistemul va fi în continuare bulversat şi neperformant, iar finanţarea învăţământului trebuie clarificată pentru că acum există o contradicţie între textul legii şi ceea ce se întâmplă de fapt.

"Este pentru prima dată în ultimii ani când la aceeaşi masă, alături de Ministerul Educaţiei, stau elevii, studenţii, părinţii şi profesorii pentru a găsi soluţii la problemele de fond ale sistemului de educaţie. A fost o primă discuţie cu caracter exploratoriu, însă am convenit să ne întâlnim lunar în această formulă, pe de o parte pentru a corecta, repara sau dezvolta lucrurile bune din sistemul de învăţământ, pe de altă parte pentru a vedea cât am reuşit să îndeplinim din ceea ce ne-am asumat”, a declarat ministrul Liviu Pop.

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a subliniat necesitatea existenţei unei legi coerent structurate, care să nu mai facă obiectul unor modificări atât de dese. "În opinia noastră, o lege a educaţiei trebuie construită astfel încât să fie valabilă măcar pentru un ciclu complet de învăţământ. Altfel, sistemul va fi în continuare bulversat, nepredictibil şi neperformant. De asemenea, cred că şi finanţarea învăţământului trebuie clarificată pentru că actualmente există o contradicţie între textul legii şi ceea ce se întâmplă de fapt”, a spus Hănceascu.

Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a cerut ca începând de anul viitor să fie stabilit clar prin hotărâre de Guvern un cost standard/elev, care să reflecte în mod real nevoile financiare ale elevilor din România, dar şi coeficienţi de diferenţiere, astfel încât să fie evitate costurile suplimentare pe care elevii şi părinţii trebuie să le suporte.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, a spus, la rândul lui, că pe părinţi îi interesează predictibilitatea şi continuitatea legii, dar şi asumarea acestor modificări de către întreg spectrul politic. "Avem nevoie de siguranţă în şcoli, pentru noi acest lucru este foarte important şi considerăm că nu este normal ca aceasta să fie asigurată din contribuţia părinţilor”, a afirmat Cristache.

Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater”, i-a semnalat ministrului Educaţiei elemente care ar fi trebuit să fie deja funcţionale - de exemplu, regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare sau salarizarea personalului auxiliar. El a mai spus că a sosit momentul ca universităţile să pregătească studenţii pentru ceea ce se caută pe piaţa muncii. "Trebuie anticipată nevoia de specialişti şi apoi asigurarea unei pregătiri de calitate care să permită angajarea acestor studenţi”, a susţinut Anton Hadăr.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică