Liderii FSLI se întâlnesc cu premierul Mihai Tudose pentru a discuta despre elaborarea unei Legi a educaţiei naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Mihai Tudose discută cu liderii FSLI

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) se vor întâlni luni cu premierul Mihai Tudose, pentru a discuta problemele majore din învăţământ, printre care elaborarea unei Legi a educaţiei naţionale şi programele şcolare.

"Conform Programului de Guvernare PSD — ALDE, cea mai aşteptată lege de către elevi, cadre didactice şi părinţi, este Legea Educaţiei Naţionale. Un act normativ realizat cu responsabilitate şi supus dezbaterii publice va rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul de educaţie din România", susţin reprezentanţii FSLI care vor să afle care este graficul elaborării, dezbaterii publice şi adoptării acestei legi, potrivit Agerpres.

De asemenea, sindicaliştii menţionează şi situaţia programelor şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, aceştia punctând că elevii nu sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor din plan profesional. "Din cauza programelor, sistemul de educaţie este axat pe partea teoretică, mai puţin practică, iar programul elevilor este sufocant, încetinind dezvoltarea acestora. În opinia noastră, programele şcolare trebuie să fie regândite din temelii. Ele trebuie adaptate la cerinţele reale ale pieţei muncii", potrivit unui comunicat al FSLI.

O altă problemă semnalată de sindicate este subfinanţarea educaţiei, ceea ce "plasează şcolile din România într-un alt secol", în condiţiile în care mai există şcoli care nu au fost reabilitate sau care reprezintă un pericol pentru elevi, pentru că nu au autorizaţie de funcţionare din partea ISU.
Totodată, Federaţia sindicală mai afirmă că banii câştigaţi în instanţă ajung la cadrele didactice după lungi amânări, iar sumele restante la drepturi salariale, stabilite prin sentinţe judecătoreşti, pe care o parte a salariaţilor din învăţământ ar trebui să le primească nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ avertizează că majorarea salariilor brute din educaţie, începând cu anul 2018, reprezintă doar o creştere cu 25% a salariilor nete, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice, începând cu aceeaşi dată, intenţionează să schimbe modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului.

Alte probleme aflate pe agenda sindicatelor vizează modificarea legii pensiilor, aceştia susţinând că în sistemul de educaţie pensia medie este de sub 1.000 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei, dar şi calculul incorect al sporurilor, deoarece salariile de bază au fost majorate la 1 ianuarie 2017 în medie cu 15%, dar calcularea sporurilor se face prin raportarea la salariul de bază din luna decembrie a lui 2016.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi