Legea privind acordarea de miere în şcoli a trecut de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Senatului a adoptat, marţi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I - IV din învăţământul de stat şi confesional. Camera Deputaţilor este for decizional.

Preşedintele Comisiei pentru agricultură, senatorul PSD Doina Silistru, afirmă că propunerea legislativă modifică Legea 509/2006 care nu a fost niciodată pusă în aplicare din lipsă de fonduri.

"În legea de bază, fondurile urmau să fie asigurate de Ministerul Educaţiei. În acest moment, am găsit sprijin la Ministerul Agriculturii şi responsabilitatea desfăşurării acestui program a fost preluată de acest minister din fondurile sale. Propunerea modifică şi modul în care se va acorda acest supliment copiilor, respectiv în borcănele în care încap 350 de grame de miere de albine, care se vor distribui o dată pe lună. Mierea de albine este un stimulent şi este, practic, un medicament care măreşte imunitatea copiilor. Sunt foarte mulţi copii care nu ştiu gustul mierii de albine şi nu cred că este o cantitate mare, nu poate să le facă rău, nu le ajunge decât maximum o linguriţă de miere pe zi", a declarat Silistru, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, senatorul PNL Leon Dănăilă a afirmat că acest supliment ar trebui înlocuit cu fructe, legume sau proteine, care sunt mult mai benefice pentru copii, precum şi cu o sticlă de apă de băut, a cărei lipsă duce la apariţia, între altele, a "tulburărilor de memorie şi la afectarea stărilor emoţionale", potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători