Jurnalismul, la vârsta inocenţei: „Dacă nu ai curaj, nu ai cum să fii ziarist“

Într-o perioadă în care mass-media din România se confruntă cu o gravă criză de credibilitate, câţiva copii ne-au readus la originile jurnalismului.

Festivalul „Dilema veche“, găzduit weekendul trecut de cetatea Carolina, din Alba Iulia, a adunat zeci de personalităţi culturale din literatură, muzică sau teatru. Pentru reporterii „Weekend Adevărul“, cele mai interesante personaje au fost, însă, câţiva copii de 8-10 ani, care, timp de două zile, au participat la un atelier de jurnalism. La finalul festivalului ne-au prezentat „Ziarul Cetăţii“ – un format broadsheet color, cu un tiraj de un singur exemplar, tridimensional. 

Am urmărit pas cu pas facerea acestui ziar pentru a afla cum văd copiii meseria cea mai frumoasă, dar şi cea mai ponegrită din lume. La despărţire ne-au spus cum stă treaba cu presa scrisă.

REPORTERII DE TEREN

În prima zi, cei şase copii au primit câteva sfaturi elementare de jurnalism. Fotograful Cosmin Bumbuţ i-a învăţat pe băieţi cum se face un portret cu telefonul mobil, iar jurnalista Elena Stancu le-a explicat fetelor că textele pe care le vor scrie trebuie să răspundă la cinci întrebări: „cine, ce face, unde, când şi de ce“. 

O echipă a plecat prin cetate să ia pulsul turiştilor veniţi la festival. Cele două reporteriţe au aflat imediat că jurnalismul are o grămadă de neajunsuri: oamenii îndrugă verzi şi uscate, iar tu trebuie să scrii repede. Când abia ai terminat clasa a doua, asta nu e prea uşor. După ce te obişnuieşti cu scrisul, dai peste unii care tac solemn între răspunsuri monosilabice. Trebuie să alergi după oameni, să faci insolaţie, să speri că pozele vor ieşi bine chiar dacă, din cauza soarelui, nu vezi nimic pe display-ul camerei foto.

La finalul zilei, trebuie să treci toată marfa prin sita publicabilului. Asta înseamnă timp şi sacrificarea vieţii personale. Una dintre fetiţe şi-a adus aminte că seara are o nuntă, iar pe unul dintre băieţi îl zoreau părinţii acasă, iar el nu mai avea minute să le spună că mai are treabă la ziar.  

Chiar şi aşa, echipa de reporteri de teren a adunat câteva fotografii minunate, impresii de tot felul şi un început de investigaţie periculoasă pentru edilii locali: un copil a spus că în cetatea din Alba Iulia sunt mai puţine coşuri de gunoi decât la el, la Satu Mare. 

ZIARIŞTII DIN REDACŢIE

Pentru că era cea mai serioasă, Andreea Decean (10 ani) şi-a câştigat rolul de redactor-şef al ziarului. A acceptat responsabilitatea de a scrie editorialul de la prima pagină. Tot ea l-a ajutat pe unul dintre colegii ei să facă un interviu tare. Coordonatorii atelierului l-au sunat pe scriitorul Mircea Cărtărescu, cel mai important om care se afla atunci în cetatea din Alba Iulia, şi l-au pus în legătură cu Andreea. Aşa s-a născut un interviu din care aflăm care e anotimpul preferat al lui Mircea Cărtărescu (vara), câte pagini aveau compunerile lui din clasa a III-a (17-18) şi ce-l enervează când scrie (să intre fiul lui prin cameră şi să-l sâcâie la cap).

Scriitorul Mircea Cărtărescu, alături de Andreea şi Paul, micii ziarişti care l-au intervievat

Cu echipa a doua de copii am văzut cealaltă faţă a jurnalismului: cea aşezată, făcută pe îndelete, cu mâna la tâmplă. În timp ce restul grupului lucra la macheta ziarului, Andreea scria, cu laptopul pe genunchi, editorialul. Am întrebat-o ce temă a atacat şi ne-a răspuns scurt şi perfect: „Veţi vedea în ziar“. 

Pentru a ilustra interviul, unul dintre băieţi l-a desenat cu multă pricepere pe Mircea Cărtărescu. Când au terminat, copiii au scos totul la imprimantă şi au lipit materialele pe nişte coli mari. Au scris sus „Ziarul Cetăţii“, s-au semnat şi cam asta a fost. E aşa simplu şi, în acelaşi timp, aşa complicat să faci un ziar! 

La final i-am întrebat pe copii ce înseamnă să fii jurnalist. Toţi au răspuns la fel: trebuie să fii curajos. 

Erau zilele în care vedeam pe repeat imaginile unui jurnalist curajos decapitat în deşert. Ceva mai aproape de noi, un reporter din Republica Moldova primea un telefon în care un spălător de bani îi spunea scurt şi cuprinzător „ai să vezi tu!“. Şi mai aproape, preşedintele ţării vorbea de ziarişti lichele, iar purtătorul de cuvânt al premierului executa electric un ziarist antiguvernamental. Copiii au dreptate: ca să răspunzi sincer la întrebările cine, ce face, unde, când şi de ce, îţi trebuie întotdeauna foarte mult curaj.

"Dacă aş lucra la ziarul „Adevărul“, cred că ne-am înţelege bine"

„Weekend Adevărul“: De când scrii?

Andreea Decean: Am început să scriu anul trecut, pentru compunerile de la şcoală. Mi-a plăcut şi am început să fac şi un ziar al clasei, care se numeşte „Vocea clasei“. Eu scriu textele şi câteva colege fac desenele. Am început să scriu şi o carte, dar nu cred că va fi vreodată în librării. Am descoperit încetul cu încetul că scrisul este o pasiune a mea. În scris îţi poţi exprima sentimentele…

Ce sentimente?

De prietenie, de distracţie. Sunt diferite, cu siguranţă, de ceea ce voi simţi când voi fi adolescentă sau adult. Asta e sigur.

Vrei să devii jurnalistă?

Da, mi-aş dori foarte mult să ajung jurnalistă. Ar fi ceva deosebit. Şi dacă aş lucra la ziarul „Adevărul“ şi am fi colegi, cred că ne-am înţelege bine. Părerea mea.

La ce secţie vrei să lucrezi?

Păi, mi-ar plăcea să scriu reportaje, ce se întâmplă în oraşul respectiv, să iau interviuri şi să scriu despre ce urmează să se întâmple atunci.

Citeşti ziarele?

Uneori, da.

Ce înseamnă să fii jurnalist?

Jurnalist înseamnă să îţi doreşti să scrii şi să ai curaj să vorbeşti cu lumea. Dacă nu ai curaj, n-ai cum să fii ziarist, pentru că trebuie să iei interviuri, să faci poze, să te vadă lumea… 

"Ziarul Cetăţii", primul ziar tridimensional din România