Jumătate din locurile alocate învăţământului profesional şi dual sunt neacoperite de cereri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jumătate din locurile alocate învăţământului profesional şi dual sunt neacoperite de cereri

Jumătate din locurile alocate pentru învăţământul profesional şi învăţământul profesional-dual pentru anul şcolar 2017-2018 au rămas neacoperite de cererile elevilor în urma primei etape de înscriere. Explicaţia este simplă, spun specialiştii în Educaţie, şi-anume: învăţământul profesional nu este încă suficient de dezvoltat.

În prima etapă de înscriere 19.340 de elevi au depus cereri, numărul total de locuri alocate fiind de 38.009. Din cei înscrişi, 17.392 de elevi au ales învăţământul profesional, iar ceilalţi 1.948 de elevi au optat pentru învăţământul dual, potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

România suferă de o criză de elevi integraţi în învăţământul dual

România are aproximativ 51 de mii de elevi încadraţi în sistemul de învaţământ profesional, o cifră de aproape 6 ori mai mică faţă de cât era în urmă cu 22 de ani. Asta s-a întâmplat pentru că, în timp ce alte state din Europa (Ţările Nordice, Germania, Marea Britanie, Franţa, Polonia) îşi consolidau învăţământul profesional, la noi, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu desfiinţa în 2004 şcolile profesionale, transformându-le  în şcoli de arte şi meserii.

Care sunt cauzele

„Elevii nu se înscriu pentru că sunt conştienţi de faptul că şcolile profesionale din România nu au dezvoltată o arhitectură instituţională şi curriculară care să ducă elevii exact la competenţele cerute de angajatori. Faptul că nu avem suficiente mari companii care să se implice în finanţarea şi organizarea Şcolii Profesionale trebuie compensat de stat, prin organizarea unui învăţământ profesional bazat pe studiul evoluţiilor din piaţa muncii“, a explicat Ştefan Vlaston, preşedintele asociaţiei „EDU CER“.

„Pe de altă parte, IMM-urile, care au şi ele nevoie de muncitori calificaţi nu-şi permit să investească în formarea acestora, pentru că n-au resurse financiare şi infrastructura care să primească la instruirea practică mulţi elevi“, a mai adăugat Ştefan Vlaston.

Diferenţa dintre învăţământul profesional şi profesional-dual

Învăţământul profesional dual se organizează după terminarea celor 10 clase obligatorii, faţă de învăţământul profesional de doi sau trei ani, care se organizează la sfârşitul clasei a VIII-a, respectiv a IX-a.

Învăţământul profesional dual se organizează pentru dobândirea de cunoştinţe, deprinderi şi competenţe, preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru calificări profesionale  de nivel 3, 4 şi 5, conform Cadrului naţional al calificărilor. Acest tip de învăţământ este consfinţit în urma contractului individual de pregătire practică, încheiat între elev, respectiv părintele, tutorele sau susţinătorul legal al elevului minor, operatorul economic şi unitatea de învăţământ. Contractul stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor, potrivit prevederilor din metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice