Îţi place matematica? Mulţumeşte motivaţiei nu inteligenţei
0Determinarea de a munci din greu şi o tehnică bună de studiu asigură performanţe bune la matematică, şi nu nivelul de inteligenţă, demonstrează o nouă cercetare. Forţarea copilului să înveţe matematică, însă, nu va fi de prea mare ajutor, au constatat studiile.
„Nu este o idee prea bună să forţezi elevii să înveţe matematică“, spune Kou Murayama. În schimb oamenii care au fost conduşi de propriile interese, au arătat cele mai mari îmbunătăţiri. Aşa că, în loc să forţaţi copilul să înveţe, poate ar fi de mai mare ajutor pentru părinţi şi pentru profesori să îi arate cum se leagă matematica de viaţa reală. De exemplu, spune cercetătorul, elevul trebuie să înţeleagă de ce cinci batoane de ciocolată de 3 lei costă 15 lei împreună şi nu doar să memoreze tabla înmulţirii.
Analiza efectuată asupra a peste 3.500 de copii germani a descoperit că cei care erau la un nivel mediu în clasa a cincea, până în clasa a opta şi-au îmbunătăţit considerabil performanţele dacă au fost foarte motivaţi şi dacă s-au folosit de strategii eficiente de învăţare, susţine autorul principal al studiului, Kou Murayama, cercetător la Universitatea din California.
„Dezvoltarea aptitudinilor matematice a fost impulsionată de motivaţie şi de strategiile de învăţare“, a spus Murayama pentru „LiveScience“. „Dat fiind faptul că IQ-ul nu a avut nimic de-a face cu acest efect, credem că este foarte impresionant.“
Nu te naşti cu matematica în sânge
Dacă pasiunea pentru matematică este sau nu ereditară rămâne o controversă. Anumite studii demonstrează că aptitudinile matematice ies la iveală chiar de la vârste foarte fragede, la bebeluşi, în timp ce alte studii susţin că mediul cultural joacă un rol foarte important în conturarea acestor înclinaţii.
De exemplu, bărbaţii sunt mai buni decât femeile la testele de matematică standard. Dar alte studii arată că diferenţele observate pot fi provocate de o teamă de matematică sau de influenţele culturale. În sondajele de opinie, oamenii din ţările estice nu prea cataloghează efortul ca fiind o abilitatea importantă în matematică, în timp cei occidentalii spun că matematica este înnăscută.
Pentru a afla care factor este mai important, echipa lui Murayama a urmărit rezultatele a 3.500 de copii din Bavaria la trei teste: unul de IQ, unul care le evalua cunoştinţele de algebră şi unul de geometrie.
Cercetătorii au făcut şi un sondaj care măsura motivaţia intrinsecă de a lucra la matematică, prin care li s-a cerut să noteze, pe o scară de la 1 la 5, cât de mult sunt de acord cu afirmaţii precum: „mă dedic mult matematicii pentru că mă interesează“. Ei au mai scris şi cât de motivaţi se simt de factorii externi în ambiţia de a obţine note bune.
Sondajul le-a mai solicitat elevilor să spună cât de mult se bazează pe „toceală“ versus strategii de „însuşire“ care i-ar face să aplice cunoştinţele lor de matematică în viaţa de zi cu zi.
Nu a fost surprinzător faptul că, la începutul studiului, copiii cu un IQ mare au fost cei mai buni la matematică. Dar, ca o răzbunare, tehnicile de învăţare şi motivaţia, nu IQ-ul, au fost cele care au ajutat la îmbunătăţirea aptitudinilor matematice. Copiii care au început cu aptitudini mediocre, dar care se situau printre primii în ceea ce priveşte strategia şi motivaţia, au reuşit să câştige 13 puncte procentuale pe parcursul studiului. Copiii indiferenţi, dar cu un IQ mare nu au avut un asemenea salt.
Din nefericire, obligarea copiilor de „a pune burta pe carte“ în fiecare seară nu creează genii. Factorii externi cum ar fi presiunea impusă de părinţi sau notele mari, nu aduc îmbunătăţiri de durată în abilităţile matematice.