Învaţă de mici să economisească energia naturală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la Școala nr. 309 din București se implică în multe proiecte ecologice

Peste 3.500 de elevi din şase oraşe din ţară au participat la o competiţie în care au aflat cum să protejeze resursele naturale. Chiar dacă sunt în clasa a IV-a, elevii şi-au făcut conştiincioşi temele din cadrul proiectului. Au participat la cursuri, apoi au aplicat tot ce au învăţat în mod creativ.

„Trebuie să stingem lumina când nu suntem în cameră. Când simţim miros de gaz nu trebuie să aprindem lumina şi trebuie să aerisim camera. Părinţii noştri ar trebui să meargă cu bicicleta la serviciu. Nu trebuie să lasăm apa să curgă dacă nu avem nevoie de ea", au răspuns pe rând elevii din clasa a IV-a C de la Şcoala nr. 309 din Bucureşti, etalându-şi cunoştinţele de la cursuri.

Reprezentanţii companiei GDF SUEZ Energy România împreună cu Fundaţia Chance for Life le-au predat celor peste 3.500 de copii din 45 de şcoli din ţară ce trebuie să facă pentru a economisi energia, în cadrul programului educaţional ,,Întâlnire cu energia".

Proiectul a cuprins două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Apoi, micuţii au aplicat tot ce au învăţat, realizând machete care să exprime ideea de a proteja resursele naturale.

„Implicarea în acest proiect i-a ajutat foarte mult. Mi‑au spus părinţii că elevii au început să-i corecteze, să le spună că trebuie să economisescă energia, apa etc.". arată învăţătoarea Gabriela Iordănescu.

„Trebuie să economisim pentru că unele resurse sunt limitate şi trebuie să p¨rotejăm natura. În plus, vine şi factura la lumină mai mică", spune Traian, elev la Şcoala nr.309 din Capitală.

Premiaţi dacă reciclează

Cele mai interesante machete la proiectul „Întâlnire cu energia“



Elevii au fost învăţaţi de către profesorii de la şcoală să economisescă şi hârtia şi să o recicleze. „La şcoală ne-au spus că nu trebuie să consumăm aiurea hârtia, iar caietele vechi să le ducem la maculatură", adaugă un alt elev. La biblioteca şcolii există chiar un mic centru de colectare a hârtiei, iar elevii care reciclează cel mai mult sunt premiaţi la sfârşitul anului.

La finalul celor două săptămâni de cursuri, elevii au fost invitaţi să realizeze o machetă în care să exprime cât mai creativ ceea ce au învăţat.„Macheta noastră reprezintă un oraş mic, în care am pus şcoala noastră, uzine pentru producerea energiei şi o turbină eoliană. Ne-am gândit că astfel şcoala noastră ar folosi energia din uzină şi energia eoliană şi ar face economie", spune Petru, care a realizat împreună cu colegii lui cel mai bun proiect din şcoală.



Cei mai buni elevi au fost premiaţi cu jocuri educaţionale, cărţi şi articole sportive. După patru ediţii, organizatorii dau asigurări că programul ,,Întâlnire cu energia" va continua şi anul viitor şi va fi extins în mai multe şcoli.

"Mi-au spus părinţii că elevii au început să-i corecteze, să le spună că trebuie să economisească energia și apa."
Gabriela Iordănescu
învăţătoare

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%