Instituţiile militare de învăţământ trec cursurile în sistem online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sever Gheorghe

Ministerul Apărării anunţă că, începând de miercuri, instituţiile militare de învăţământ trec cursurile în sistem online, în mod eşalonat. Până la începutul anului şcolar, toţi cei 2.250 de elevi din colegiile naţionale militare au primit tablete şi laptopuri şi se fac demersuri ca, până la finalul anului, să fie achiziţionate astfel de dispozitive pentru toţi cei 1.535 de elevi ai şcolilor postliceale militare.

"Din dispoziţia ministrului apărării naţionale, având în vedere măsurile stabilite de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării în condiţiile situaţiei epidemiologice din acest moment, prin ordin al şefului Statului Major al Apărării se supendă în mod eşalonat, începând de miercuri, 11 noiembrie, activităţile educaţionale care impun prezenţa fizică a elevilor, studenţilor şi cursanţilor în sistemul de învăţământ militar preşcolar, liceal, post-liceal, universitar şi post-universitar, precum şi în instituţiile de formare continuă.  Elevii şi studenţii vor continua activităţile educaţionale în format online de la domiciliu, iar pentru cursanţii – cadre militare sau personal civil – în format online sau la distanţă de la locurile de muncă", a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Studenţii Institutului Medico-Militar îşi vor desfăşura activitatea didactică în funcţie de deciziile senatelor celor două universităţi de medicină la care studiază - Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”, în principiu, în formatul online. În plus, studenţii IMM continuă activităţile de voluntariat în sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică ale municipiului Bucureşti şi judeţului Mureş.

Conform sursei citate, până la începutul anului şcolar 2020-2021, toţi cei 2.250 de elevi din colegiile naţionale militare au fost dotaţi cu tablete şi laptopuri. De asemenea, se depun eforturi ca până la sfârşitul acestui an, având în vedere şi lansarea Programului Operaţional Competitivitate pentru finanţarea tabletelor pentru elevi şi studenţi, să fie achiziţionate astfel de dispozitive pentru toţi cei 1.535 de elevi ai şcolilor postliceale militare.

"De asemenea, cei mai mulţi dintre cei peste 5.200 de studenţi din instituţiile de învăţământ superior militare deţin laptopuri, tablete şi telefoane mobile, dar până la finalul semestrului I al acestui an universitar, în spiritul aceleaşi oportunităţi oferite de programul menţionat, va fi definitivată procedura de achiziţionare a tabletelor şi laptopurilor pentru studenţii care provin din medii defavorizate", a arătat MApN.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!