Înscrierea la Evaluarea Naţională 2021. Actele care trebuie depuse la dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de clasa a VIII-a au intrat în ultima săptămână de şcoală

Înscrierea la Evaluarea Naţională are loc între 7 şi 11 iunie, examene pe care le au de susţinut absovenţii de clasa a VIII-a. Pe baza rezultatelor obţinute se va face repartizarea computerizată la iceu.

Elevii de clasa a VIII-a au intrat în ulltima săptămână de şcoală. De lluni, 7 iunie, şi până vineri, 11 iunie, au loc înscrierile la Evaluarea Naţională. Elevii urmează să susţină teste scrise la Limba şi literatura română, Matematică şi Limba şi literatura maternă. 

Fiecare elev care vrea să se înscrie la examenele de Evaluare Naţională trebuie să depună la dosar o cerere tip semnată atât de elev, cât şi de părintele acestuia sau de reprezentantul lui legal; o copie a cărţii de identitate sau a certificatului de naştere, în cazul în care elevii nu au înscă buletin şi foaia matricolă. 

În acest an, examenele de Evaluare Naţională sunt susţinute de prima generaţie de elevi pregătită după o programă nouă, mai aproape de testele PISA. Cu toate acestea, elevii nu au avut manuale noi, iar profesorii nu au fost instruiţi să le predea în noua formulă, decât în măsură foarte mică. 

Ministerul Educaţiei a decis ca, în acest an, să organizeze şi o sesiune specială pentru elevii claselor a VIII-a care nu pot participa la prima sesiune din motive medicale. Aceaastă sesiune este organizată imediat după sesiunea principală. În aceste condiţii, repartizarea computserizată a elevilor la liceu va avea loc după sesiunea specială, respectiv pe 24 iulie. 

Calendarul Evaluării Naţionale 2021

07 – 11 iunie -  Înscrierea la evaluarea naţional

22 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura română

24 iunie – proba scrisă la Matematică

25 iunie - proba scrisă la Limba şi literatura maternă

29 iunie - Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)

29 iunie (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestaţiilor

30 iunie – 4 iulie -  Soluţionarea contestaţiilor

4 iulie - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor

Calendar Evaluare Naţională 2021: Etapa specială

28 iunie – 2 iulie - Înscrierea la etapa specială a Evaluării Naţionale (Se pot înscrie numai candidaţii care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut înscrie în perioada 07 – 11 iunie 2021)

5 iulie – probba scrisă la Limba şi literatura română

6 iulie – probba scrisă la Matematică

7 iulie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă

9 iulie - Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (ora 12:00) Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 20:00)

10-11 iulie - Rezolvarea contestaţiilor

12 iulie - Afişarea rezultatelor finale (după ora 12:00)

Citeşte şi: 

Topul celor mai bune 10 licee din ţară

Evaluare Nationala 2021. Modele de subiecte pentru toate materiile 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online