INFOGRAFIE BAC 2012 Rata de promovare în toamna lui 2012 a crescut cu 5% faţă de septembrie 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În majoritatea judeţelor din ţară, elevii au luate note mai mari la Bac în toamna lui 2012 faţă de 2011     Foto: Mediafax

Elevii care au dat bacalaureatul în sesiunea din toamna acestui an au fost mai bine pregătiţi faţă de cei din 2011, dacă judecăm după rata de promovare anunţată de Ministerul Educaţiei: 20,42%, în 2011, faţă de 25,49%, anul acesta. Sunt însă câteva judeţe care nu se se bucură de o evoluţie.

Peste un sfert dintre cei aproximativ 85.000 de tineri care au dat probele în cea de-a doua sesiune a bacalaureatului de anul acesta au reuşit să promoveze, cu 5% mai mulţi decât în 2011.

Potrivit datelor colectate de Ministerul Educaţiei, rata de promovare din 2012 a crescut, după soluţionarea tuturor contestaţiilor, de la 24,30% la 25,49%, în timp ce, în 2011, rata de promovare a fost de 20,42%.

Cele mai mari rate de promovare de anul acesta s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (50,22%), în creştere de la 39,77%, în 2011, de la Gorj (38,79%), Suceava (38,01%), Constanţa (36,10%) şi Vaslui (35,13%).

Iar cele mai mici sunt în Ialomiţa (11,17%), Covasna (18,84%), Dâmboviţa (19,29%), Bacău şi Argeş (câte 19,56%).

La nivel naţional, această creştere în 2012 faţă de 2011 se regăseşte aproape în toate judeţele ţării, cu câteva excepţii.

Şapte judeţe din ţară ies din tipar

Există şapte judeţe (Braşov, Caraş-Severin, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş şi Vrancea) unde rata de promovare la cea de-a doua sesiune de bacalaureat de anul acesta a fost mai mică decât cea înregistrată în toamna lui 2011.

Cea mai mare diferenţă este în Mehedinţi, cu o scădere a rate de promovare de la 53,65%, în 2011, la 29,26%, anul acesta. 

Şi Ilfovul a înregistrat un regres faţă de 2011, cu o scădere de la 42,20% la 23,18%.

Şi în judeţul Ialomiţa a avut loc o scădere a ratei de promovare, de la 21,08% la 11,17%.

În celelalte patru judeţe, diferenţele sunt însă mai mici. 

În Braşov, rata de promovare a scăzut de la 20,70% la 18,74%, în Mureş, de la 25,64% la 24,81%, în Caraş-Severin, de la 18,80% la 18,21%, iar în Vrancea, de la 21,70% la 21,51%, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”