Guvernul modifică Legea educaţiei după decizia CCR privind titularizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsura vizează în jur de 3.300 de profesori, pentru a putea da examen anul acesta

Guvernul a decis să modifice prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de miercuri, Legea Educaţiei, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, la finele lunii februarie, că nu poate fi aplicată măsura Executivului de a permite titularizarea dascălilor care au promovat examenul în ultimii şase ani, dacă se eliberează posturi, în lipsa clarificării unor termeni din lege.

UPDATE: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.) apreciază promptitudinea cu care Guvernul României a rezolvat problema celor aproximativ 3.250 de cadre didactice, care au obţinut, în ultimii şase ani, minimum nota 7 la concursurile de titularizare, dar care nu puteau fi titularizate.

“Este ciudat că judecătorii Curţii Constituţionale nu au sesizat, în anul 2011 când Legea Educaţiei Naţionale a fost atacată la CC, că sunt probleme de neconstituţionalitate cu art. 253. Este ciudat că s-au pronunţat după trei ani de la intrarea în vigoare a LEN. Dar noi apreciem promptitudinea cu care Ministerul Educaţiei a găsit soluţie de rezolvare la o săptămână de la decizia Curţii Constituţionale. Altfel ar fi fost o nedreptate, având în vedere că în anii 2011, 2012 şi 2013 mii de cadre didactice s-au putut titulariza în baza aceluiaşi articol”,  a precizat preşedintele F.S.L.I., Simion Hancescu.


"Avem o ordonanţă de urgenţă, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, în aşa fel încât 3.242 de profesori să poată să dea examenele de titularizare, altfel nu puteau. Prin ordonanţa de astăzi, să le transmitem oamenilor să stea liniştiţi, că au voie", a anunţat premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei, potrivit Mediafax.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a precizat, la rândul său, că procedura de titularizare era în desfăşurare, dar prin decizia 106/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 3 aprilie, Curtea Constituţională a solicitat clarificarea articolului 253 din Legea Educaţiei.

Scopul ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern este clarificarea articolului, conform solicitării Curţii, astfel încât să nu fie blocată procedura de titularizare, a spus Pricopie.

„În textul aprobat de Guvern, Ministerul Educaţiei Naţionale a adus clarificări în ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice titularizabile, astfel că, pe de o parte, se precizează că nu există două procedee de titularizare diferite, iar pe de cealaltă parte, textul defineşte conceptul de „viabilitate a postului”. Articolul precizează că toate cadrele didactice, promovate cu minimum 7 la concursurile de titularizare din învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate deja pe baza contractului individual de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ unde predau. Decizia se ia în urma şedinţei publice a inspectoratului şcolar judeţean şi numai dacă postul didactic/catedra sunt vacante şi au viabilitate. Conceptul de „viabilitate a unui post/unei catedre" presupune existenţa postului/catedrei pe durata unui nivel de învăţământ. Existenţa şi necesitatea lor se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în funcţie de planurile-cadru în vigoare şi de alte variabile specifice judeţului/municipiului din care face parte unitatea de învăţământ”, au explicat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Decizia CCR

La finele lunii februarie 2014, CCR a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Legea Educatiei Naţionale, introduse prin OUG din decembrie 2013, care le permiteau numirea pe post de titular a profesorilor netitulari care au promovat examenul de titularizare în ultimii şase ani. Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi. 

CCR a arătat atunci c㠃„prevederile art. 253 alin. (1) lit. a) si b) din Legea Educaţiei sunt neconstituţionale”, în urma unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată de Ştefania Sidonia Constantin, într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti în aprilie 2012.

Articolul contestat prevede că acele cadre didactice „netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale:

a) se certifică viabilitatea postului/catedrei;
b) consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ respective este de acord.”

În 2012, articolul prevedea această posibilitate pentru netitularii care participaseră la examen în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, în aceleaşi condiţii. 


Pe aceeaşi temă:

Şi în 2014 dascălii netitulari care au luat nota 7 la Titularizare în 2013 şi 2014 pot fi angajaţi pe perioadă nedeterminată

TITULARIZARE 2013 Peste 15.800 de posturi ocupate de suplinitori


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”