Gânduri din străinătate. Cum visează studenţii români să schimbe România când se întorc de la studii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare an, 5000 de studenţi pleacă din România şi aleg să studieze în străinătate din multe motive, însă de cele mai multe ori, ei pleacă în căutarea unor perspective noi, unor medii profesionale mai deschise spre inovaţie şi a unor culturi pe care sunt curioşi să le exploreze.

Cazurile mai puţin fericite şi, într-adevăr, mai puţin numeroase, sunt cele ale studenţilor care pleacă din cauza limitărilor programelor de studiu oferite de sistemului educaţional românesc.

Oricare ar fi motivele lor, ceea ce aduce valoare adăugată tinerilor români este experienţa pe care, inevitabil, o aduc de peste hotare.

Am întrebat trei studenţi de la trei universităţi de prestigiu din Europa cu ce aşteptări au plecat, ce lecţii au cules de pe drum şi care este următorul pas în parcursul lor profesional.

Ana-Maria Jijaescu este studentă în anul II la Rotterdam School of Management, Olanda şi a plecat din ţară ca să cunoască tineri din diverse culturi despre care cărţile nu îi spuneau destule. Ceea ce nu ştia când a plecat de acasă era cât de liber şi deschis comunică olandezii: „Venind din Romania, eram obişnuită să spun lucrurile mai pe ocolite, să am grijă să nu jignesc pe cineva, dar pe parcurs m-am obişnuit să fiu şi eu directă şi am realizat că este mult mai eficient în discuţii”.

Curiozitatea Anei a ajutat-o să se integreze cu uşurinţă în asociaţia studenţilor români la Universitatea Erasmus şi în alte câteva asociaţii pentru studenţi internaţionali.

Student în Germania: "A desconsidera România este o greşeală"

Cu ceva mai multă experienţă în sistemul educaţional românesc, Valentin Mihalcut, a decis să iasă din zona de confort şi să îşi continue studiile universitare cu un Masterat în IT la Universitatea din Stuttgart. ”Decizia a fost aşadar una bazată atât pe dorinţa de a-mi depăşi limitele personale şi profesionale, cât şi pe indignarea faţă de un sistem în care deopotrivă studenţi, profesori şi companii se mulţumesc cu puţin”, povesteşte Valentin despre cum a hotărât să plece.

Deşi în Germania a găsit multe calităţi precum seriozitatea, precizia, sau calitatea lucrurilor şi a oamenilor, Valentin crede că „a desconsidera România este totuşi o greseală. Singurul lucru care ne lipseşte este seriozitatea, pentru că inteligenţă, motivaţie şi poftă de viaţă avem”.

Singura barieră pe care Valentin a resimţit-o în experienţa lui a fost lipsa cunoştintelor de limba germană, dar a trecut cu uşurinţă peste aceasta pentru că, la fel ca Ana, Valentin s-a apropiat de comunitatea de studenţi internaţionali de la faculatatea lui.

Acesta şi-a propus deja ca peste un an, atunci când va termina programul de masterat, să îşi găsească o poziţie în Germania, iar după ce va acumula experienţa necesară şi în piaţa muncii internaţională, se va întoarce acasă unde speră să înfiinţeze o companie.

Cu aceeaşi experienţă ca Valentin a plecat şi Alex Moldovan să studieze în Danemarca. Pentru Alex, diferenţa a fost ca plecarea a venit ca o necesitate, dupa ce în ţară nu s-a putut înscrie la un program de masterat într-un domeniu diferit de cel în care îşi finalizase studiile de licenţa. La IT University of Copenhagen Alex a găsit programul pe care şi-l dorea.

Nu a avut timp să îşi facă niciun fel de aşteptări înainte să plece de acasă, sau să se pregătească în vreun fel pentru o experienţă internaţională, însă a plecat cu mintea deschisă pentru a cunoaşte noi culturi şi oameni.

Foarte repede după ce a ajuns, Alex s-a şi angajat la o companie de IT cu sediul central în San Francisco. Dacă ar fi să o ia de la început, el spune că nu ar mai face aceleaşi eforturi să pună cariera profesională pe primul loc în detrimentul vieţii personale. Acum ştie că nu ar mai accepta un job care doar îi acoperă facturile, ar căuta ca prin poziţiile pe care s-ar angaja să se ocupe de proiecte cel puţin interesante şi care să-i dezvolte abilităţile de tânăr profesionist.

Alex va absolvi vara aceasta programul de masterat în Danemarca. La întrebarea „care este pasul următor?” Alex a răspuns: „Următorul job ar putea fi oriunde în lume, dar eu vreau să mă întorc în Bucureşti”.

Reîntoarcerea în România

Pentru studenţi ca Ana, pentru care experienţa internaţională este importantă pentru dezvoltarea personală, ca Valentin, care speră să întoarcă într-o Românie care să îi permită să pornească propria afacere, sau ca Alex, care îşi doreşte o carieră prin care să inoveze în România, grupul Educativa a creat Reviro, un serviciu de consultanţă şi recrutare care îşi propune să le faciliteze tinerilor români cu pregătire internaţională accesul la oportunităţi de carieră la companii din România.

Reviro reconectează tinerii cu experienţă internaţională la un segment al pieţei româneşti dispus să fructifice cunoştinţele şi abilităţile studenţilor români din afară.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €