Funeriu: Controlul absenţelor elevilor şi ale cadrelor didactice, mult mai riguros în noul an şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controlul absenţelor elevilor, dar şi ale cadrelor didactice va fi mult mai riguros în anul şcolar 2011 - 2012, în scopul reducerii absenteismului şi abandonului şcolar, fenomene care trebuie privite global, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

În opinia lui Funeriu, schimbarea esenţială în anul şcolar 2011 - 2012 este una de atitudine generală. „Tot efortul în anul şcolar viitor se va centra pe elev. Nu vor fi schimbări periferice şi de substanţă. Concret: ştim că avem o problemă cu lectura şi înţelegerea unui text, pentru că asta ne spun testele internaţionale, am introdus o oră de lectură. Vrem să reducem absenteismul şcolar şi abandonul şcolar. Introducem proceduri mai riguroase în ceea ce priveşte controlul absenţelor. Atenţie, atât al elevilor, cât şi al cadrelor didactice“, a spus ministrul Educaţiei.
Acesta a precizat că gândirea privind modul în care va fi redus abandonul şcolar şi absenteismul va fi una globală, iar acţiunea va avea loc la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.
Elevii au adunat în primul semestru al anului şcolar 2010-2011 peste 30 de milioane de absenţe, echivalent a 3.457 de ani de absenţe, majoritatea la liceeni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi