Fundaţia SMURD organizează curs gratuit de prim ajutor pentru liceenii din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Fundaţia pentru SMURD Facebook

Evenimentul este dedicat liceenilor, care vor avea oportunitatea să fie iniţiaţi în acordarea primului ajutor. Atelierul va avea loc sâmbătă, pe 5 octombrie, între ora 16:00 şi 18:00, la OK Center România, pe Strada Traian, nr. 1, sector 3.

Fundaţia pentru SMURD este un ONG ce are ca scop creşterea ratei de supravieţuire a victimelor în cazul situaţiilor de urgenţă. Acest lucru este posibil pe de o parte susţinând activitatea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, iar pe de altă parte educând şi încurajând persoanele să acţioneze. În acest sens, elevii de liceu sunt aşteptaţi să înveţe cum să acorde primul ajutor, la cursul care va avea loc la începutul lunii octombrie şi a căror detalii au fost postate pe pagina de Facebook. 

Prin cursurile gratuite de prim ajutor se urmăreşte ca participanţii să înţeleagă că de multe ori, supravieţuirea unei victime depinde de ajutorul pe care ei îl oferă la faţa locului, înainte de sosirea personalului medical. 

Totodată, liceenii vor învăţa manevrele de prim ajutor prin care pot creşte exponenţial şansele de supravieţuire ale victimelor.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate