Evaluarea Națională 2023. Cum se calculează media pentru admiterea la liceu a elevilor

0
Publicat:

Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu, potrivit ordinului privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, publicat în Monitorul Oficial. 

Cum se calculează media de admitere la liceu / Foto: Arhivă

Potrivit documentului, media de admitere la liceu constă în media generală de la Evaluarea Națională 2023 susținută de elevii de clasa a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele examenului.

Completarea fișelor de înscriere la liceu va loc în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023, iar repartizarea propriu-zisă a candidaților va fi pe 19 iulie, potrivit actualului calendar.

Greva profesorilor continuă, astfel că se ia în calcul decalarea examenelor naționale de către ministra Ligia Deca. Aceasta a anunțat, momentan, că înscrierile pentru Bac şi Evaluare Naţională - clasa a VIII-a se vor prelungi până pe 13 iunie și că probele competențelor la Bacalaureat 2023 se decalează și vor fi susținute între 14 și 23 iunie. 

Calendar Evaluare Națională 2023

6-13 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională;

9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;

19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă;

21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă;

22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă;

28 iunie 2023 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (ora 16.00 – ora 19.00) – 29 iunie 2023 (ora 8.00 – ora 12.00) – Depunerea contestațiilor

29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice