Evaluare Naţională 2022. Baremul pentru proba la Limba română. Cum trebuiau rezolvate subiectele DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a publicat baremul de evaluare şi notare a lucrărilor elevilor la proba de Limba şi literatura română de la examenul de Evaluare Naţională 2022. Pe baza acestui barem profesorii vor nota lucrările elevilor de clasa a VIII-a.

Peste 155.800 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de capacitate.

Rezultate şi contestaţii

Primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 24 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile  completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.” transmite Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie. Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

BAREMUL POATE FI CONSULTAT AICI

   

En VIII 2022 Limba Si Literatura Romana Pentru Minoritatea Maghiara Bar 04

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie