Evaluare Naţională 2019. Liviu Pop trage un semnal de alarmă: „Unde sunt 25.076 de elevi?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia centralizată privind numărul elevilor înscrişi la Evaluarea Naţională.

"Cei care susţin acum evaluarea naţională au fost clasa a VI-a în 2016-2017. Atunci numărul lor era de 180.032 elevi. Anul acesta suntem anunţaţi că 154.956 vor susţine astăzi prima probă a evaluării naţionale. Ce s-a întâmplat cu restul de 25.076 elevi? Unde sunt? Să fie cei înscrişi în fals?

În procente înseamnă 13,92% din promoţia care astăzi susţin evaluarea naţională. Poate o parte dintre ei sunt corigenţi, dar 25.000 e un număr foarte mare şi suntem obligaţi să identificăm cauzele pentru ca pe viitor să nu mai avem astfel de situaţii. Sper ca Ministerul Educaţiei Naţionale să se auto-sesizeze şi să facă o cercetare detaliată, iar apoi să iasă cu concluziile acestei cercetări. Este impardonabil să “dispară” atât de mulţi copii în doi ani de zile", scrie Liviu Pop pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră