Englezii dau diploma pe schimbat scutece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Marea Britanie, unul din trei bărbaţi cu diplomă universitară preferă să aibă grijă de viitorii copii în loc să-şi folosească licenţa şi să se angajeze. Potrivit unui raport al Demos, organizaţie britanică specializată în politici publice, absolvenţii din acest an se tem de angajare.

Peste 40% dintre proaspeţii absolvenţi britanici spun că pasul firesc pentru ei, după facultate, ar fi întemeierea unei familii şi nu obţinerea unui job.

Potrivit cotidianului britanic „The Guardian", care publică un studiu realizat de Demos, promoţia 2010 a universităţilor britanice a părăsit şcoala în vara cea mai dificilă ca situaţie de pe piaţa muncii din ultimii ani. Acesta şi e principalul motiv pentru care tinerii preferă să nu îşi caute o slujbă.  Jumătate dintre absolvenţi sunt mult mai pesimişti în privinţa şanselor de angajare decât erau atunci când au început facultatea, în timp ce 33% spun că aşteptările lor sunt aceleaşi, în timp ce doar 13% se declară mai optimişti.

Practica, primul pas către o slujbă bună

Sentimentul de anxietate influenţează priorităţile tinerilor. „În anii trecuţi, absolvenţii erau mult mai interesaţi să obţină o slujbă, mai ales în companiile care promovează responsabilitatea socială. În prezent, absolvenţii bărbaţi sunt mai curând dispuşi să se ocupe de copii. Pe de altă parte, doar 18% dintre bărbaţi şi 35% dintre femei ar renunţa la perspectivele unei cariere pentru a avea grijă de părinţii lor.  Cercetarea a arătat că există o concurenţă reală pentru stagiile de practică.

„Ele au devenit foarte valoroase, pentru că poţi câştiga experienţă, dar şi relaţii, contacte, care te pot ajuta apoi să te angajezi", arată autorii studiului. 27% dintre cei intervievaţi cred că vor fi mai săraci decât părinţii lor, în timp ce 42% sunt de părere că vor avea o situaţie financiară mai bună.

„Diferenţa între ceea ce sperau şi ceea ce pot duce acum la îndeplinire, în funcţie de limitările economice evidente, este îngrijorătoare. Situaţia economică arată că multe dintre aşteptările lor trebuie să fie regândite", spun experţii.

Jen Lexmond, principalul autor al raportului, spune: „Generaţia aceasta are multe provocări: schimbări climatice, o populaţie care îmbătrâneşte mult mai repede şi o uriaşă diferenţă de venituri între cei tineri şi cei mai în vârstă, dar nu cred că optimismul ar trebui să dispară".

"Situaţia economică arată că multe dintre aşteptările tinerilor trebuie regândite."

Jen Lexmond
autor al raportului

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă