Elevii care au susţinut simularea la Istorie pentru Bac au primit subiecte pe care nu le-au studiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Proba obligatorie a profilului, respectiv Matematică şi Istorie, a avut loc ieri, în cadrul simulărilor la nivel naţional organizate înaintea examenului de maturitate din vară.

La Matematică – proba obligatorie la profilul real –, subiectele au fost ceva mai dificile decât în ultimii doi ani, dar nu excesiv, apreciază Daniel Petriceanu, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti. 

„Încet-încet, revenim la ceea ce se întâmpla înaintea pandemiei. Adică la normal. Pentru că am avut senzaţia că anul trecut şi acum doi ani subiectele de la Bacalaureat au fost făcute cu milă. Acum au fost făcute cu mai puţină milă, aş zice că au fost subiecte rezonabile. Poate să-i şi pună pe elevi în gardă că Bacalaureatul din această vară nu va fi asemănător cu cel de anul trecut sau cu cel de acum doi ani. Elevii care s-au străduit progresiv mai mult vor lua note mai mari, pentru că nu toată lumea trebuie să ia examenul cu nota 10. Dar subiectele nu au fost grele, să ne înţelegem. Nu pun în dificultate nicăieri copilul. Sunt numai lucruri pe care el trebuia să le fi făcut la şcoală”, a subliniat profesorul de Matematică. 

„O dezorganizare totală” 

La Istorie – probă obligatorie la profilul umanist –, elevilor de clasa a XII-a li s-a cerut să scrie un eseu de două pagini despre evoluţia statului român între 1801 şi 1930, dar şi să argumenteze că regimul politic de după 1989 are caracter democratic. „O mare problemă de care s-au lovit elevii a fost faptul că materia pentru simulare nu a fost clar stabilită de la bun început şi nu a fost clar formulată. La simulare nu poate intra toată materia, pentru că suntem în martie şi nimeni nu a putut parcurge întreaga materie. Elevilor şi profesorilor trebuia să li se spună din timp şi clar care sunt lecţiile pentru simulare şi care nu”, punctează Corneliu Riegler, profesor de Istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală.  

Concret, comunismul nu a apucat să fie predat la clasă de către toţi profesorii, mai spune Riegler. Acesta a adăugat că elevii au fost oarecum încurcaţi de subiectul III. „La eseu, una dintre cerinţe şi cel mai bine punctată era prezentarea unui fapt istoric din anul 1918 care a contribuit la realizarea României Mari. Nu sunt convins că toţi profesorii au apucat să predea această lecţie. Şi mulţi elevi s-au plâns aici că ei nu au făcut la clasă aşa ceva şi nici nu era prevăzută în materia de simulare. Relaţiile internaţionale nu intrau”, a explicat Corneliu Riegler. Anul trecut, a arătat acesta, a fost scoasă perioada postbelică de la simulare tocmai pentru că profesorii nu apucă s-o predea. „Această materie se predă, de regulă, spre vară. I-au încurcat pe elevi. De vreo 2-3 ani, este realmente o harababură. După ce că este problema asta cu pandemia, cu lucrul online, cu războiul – mai nou –, ministerul este şi el derutat şi-i derutează şi pe elevi, şi pe profesori, în loc să-i ajute”, conchide profesorul de Istorie. 

Miercuri, 30 martie, va avea loc simularea probei la alegere a profilului, iar joi, 31 martie, simularea la proba de Limbă şi literatură maternă. 

Rezultatele vor fi cunoscute pe 14 aprilie. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM