„Dosarul, nu competenţele“, criteriul principal al alegerii noilor Inspectori şcolari judeţeni

Rugat să comenteze noua metodologie de concurs pentru ocuparea posturilor de şefi în inspectoratele şcolare, elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Maci, expert în educaţie, lector la Universitatea din Oradea, a făcut câteva observaţii pertinente şi incisive.

Primul lucru care atrage atenţia în Ordinul Ministrului Educaţiei, a spus Mihai Maci, e lista interminabilă de hârtii pe baza cărora se alcătuieşte dosarul de concurs pentru funcţia de inspector şcolar. 

”Evident, dacă am întreba, ni s-ar răspunde că aceste hârtii sunt necesare pe de-o parte pentru a garanta pregatirea candidaţilor, pe de alta pentru a asigura obiectivitatea evaluării la concurs. Numai că tocmai aceasta e problema: când prima condiţie e acest munte de hârtii, concursul devine - într-o măsură semnificativă - unul de dosare. Nu alegem oameni, nu alegem competenţe, ci dosare - şi, la limită, dosarul ”care trebuie”. 

Ce înseamnă asta? ”Că - inevitabil - cei care vor funcţii se orientează de mici spre acumumularea de hârtii, de diplome, de certificate de tot soiul, care să le facă dosarele imbatabile.”

”Un asemenea om va avea ca interes dosarul”

”Mai mult sau mai puţin, un asemenea om va avea ca interes principal dosarul. Nu orele de la catedră, nu gestionarea problemelor din şcoală - şi din afara ei, dar care au legătură cu şcoala, ci dosarul  - şi, dacă e cu adevărat ”deştept”, ”cunoştinţele”.” 

Impunerea ca normă a acestui dosar nu înseamnă nimic altceva decât faptul că se selectează - deloc accidental - un anumit tip uman. 

”E vorba de persoane ”de aparat”, cu ”vechime” în cariera administrativă  - genul de oameni ”care ştiu ei cum se face”, pentru care realitatea e cea a hârtiilor, nu cea a faptelor, care se pricep la ”raportări”  - evident, pline de ”realizări” - şi care aplică - fără să crâcnească - ”politica Ministerului”  - adică a Ministrului şi a partidului din care acesta face parte.” 

Acest tip uman - selectat mereu, în toate ”deconcentratele” - e dovada faptului că rolul inspectorului nu e acela de a încerca să sesizeze relieful problemelor din aria lui e competenţă şi nici acela de a le expune  - în mod repetat -  superiorilor pentru a-i determina să rezolve unele din ele, ci - pur şi simplu - cel de curea de transmisie, mai spune Mihai Maci.

”Inspectorul trebuie să se asigure ”că nu sunt probleme”, ”că se implementează” deciziile Ministrului şi că oamenii din subordinea lui ”execută” tot ceea ce li se cere. 

Altfel spus, că nu există nici o acţiune în sistem, alta decât cea propagată de sus în jos prin ”ordine”, ”proceduri” şi ”regulamente”. Morala, blocajul întregului sistem”: nimeni nu are iniţiative  - pentru că acestea nu vin decât de la ”vârf” şi tot acolo se cuantifică, toată lumea „raportează” ”ce se cere”, suntem - întotdeauna - premianţi ”la toţi indicatorii”; dar lucrurile merg aşa cum se vede.” 

E utilă şi/sau justificată menţinerea Inspectoratelor, plus Casele Corpului Didactic şi câte or mai fi pe lângă? 

”Ce fac ele de fapt? În primul rând, asigură controlul Ministerului asupra întregului învăţământ. S-ar putea spune: nu e un lucru rău, dat fiind că un sistem unic de educaţie poate garanta egalitatea de şanse  - atât pentru elevi/studenţi, cât şi pentru profesori - şi standarde comune ale evaluărilor, notelor şi diplomelor.”

Însă, adaugă expertul în educaţie, ”dacă e aşa, cum se explică faptul că discrepanţa de şanse creşte continuu  - nu ştiu dacă a făcut cineva un studiu pentru a vedea care sunt - la ora actuală - şansele de reuşită, pe domenii, ale copiilor de la diferite şcoli dintr-un singur oraş - şi că, într-o mulţime de locuri, notele şi mai ales diplomele constituie subiecte de scandal.”

”Asta înseamnă că standardizarea impusă de Minister nu are ca scop egalizarea şanselor şi măsura comună a evaluării, ci presiunea pusă pe sistemul de educaţie de a se dezvolta doar în anumite modalităţi.” 

Iar rolul inspectorilor e acela de-a se asigura că ”nimeni nu mişcă în front”, apreciază Maci.

”În Ordinul Ministrului Educaţiei 5530/2011 cu privire la Inspectoratele Şcolare e trecută şi o atribuţie a unuia dintre inspectori  - cel pentru ”management instituţional” - care - mi se pare - spune totul despre felul în care Ministerul gândeşte raportul dintre ”beneficiari”  - elevi, părinţi, profesori, şcoli -  şi ”structurile centrale de conducere”  - Inspectorate, Minister -: inspectorul în cauză ”monitorizează implementarea descentralizării instituţionale”. 

Altfel spus, ”descentralizarea” se face în mod supravegheat de la centru! ”Ce altceva e o asemenea idee decât o remanenţă a Perestroikăi?! Avem libertate, dar în mod organizat! Aici e un soi de teamă de iniţiativa personală; aceasta e asimilată unei ruperi a ordinii sociale, care poate merge până la haos.”

Morala, mai spune Mihai Maci este următoarea: ”păstrăm sistemul centralizat, cu mici apdatări care să-i confere ”o faţă umană”. Iar inspectorii  - încadraţi în Inspectorate - sunt - pur şi simple - rotiţe ale acestui sistem. Şi ne mirăm că lucrurile nu merg!”