DOCUMENT Doctorat la frecvenţă redusă. Cum se modifică Legea Educaţiei în universitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele fizice pot să înfiinţeze universităţi particulare, iar de acum încolo, se vor putea face studii doctorale la facultăţile cu frecvenţă redusă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Educaţiei Naţionale (LEN), adoptată pe 26 iunie de către guvern şi care prevede, printre altele:

  • În cazuri temeinic justificate, Ministerul Educaţiei poate aproba universităţilor un număr suplimentar de locuri, în limita a 10% din capacitatea de şcolarizare stabilită de ARACIS.
  • Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, nu numai la forma de învăţământ cu frecvenţă, ca până acum.
  • Instituţiile de învăţământ superior pot fi persoane juridice de drept public sau, după caz, persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică.
  • Iniţiativa înfiinţării instituţiei de învăţământ superior de stat aparţine Guvernului, în timp ce iniţiativa şi resursele financiare şi materiale necesare înfiinţării instituţiei de învăţământ superior particular şi confesional aparţin unei persoane fizice, unui grup de persoane fizice, unei fundaţii, unei asociaţii sau unui cult religios ori altui furnizor de educaţie, denumit fondator.
  • Persoanele fizice sau grupul de persoane fizice, precum şi persoanele juridice care au avut iniţiativa înfiinţării instituţiei de învăţământ particular şi confesional particular, finalizată prin acreditarea acesteia, îşi păstrează calitatea de fondatori.
  • Pot deveni profesori şi cei care au pregatire în cadrul programelor de formare psihopedagogică de nivel I şi II realizată prin departamentele de specialitate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior.

OUG_nr._49_2014_Modificare_LE_2011


Noi modificări ale Legii Educaţiei Naţionale (I)

Este vorba de a patra OUG, de modificare a Legii Educaţiei Naţionale (LEN), care nu mai lasă mare lucru din substanţa, ideile şi principiile legii elaborate în guvernarea Boc, lege lăudată atât la Bruxelles cât şi de către mediile profesionale conştiente din ţară.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice