Doctor Viorel Jinga: „Interesul liceenilor pentru profesia de medic a rămas constant”. Câţi elevi s-au înscris pentru simularea admiterii, la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UMF Carol Davila din Bucureşti

Simularea examenului de admitere la Medicină, în Bucureşti, va avea loc pe 16 mai. Evenimentul este organizat de către Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”  şi se va susţine pe o platformă online special construită pentru acest concurs.

Actuala criză generată de pandemia COVID 19, nu restrânge interesul tinerilor faţă de învăţământul superior din domeniul medical, o dovadă în acest sens fiind numărul mare al liceenilor care au închis ieri lista înscrierilor pentru simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila” din Bucureşti. 

„Este îmbucurător faptul că, şi în actualele condiţii dificile generate de pandemia Coronavirus, interesul elevilor de liceu faţă de profesia de medic rămâne unul constant, peste 2.800 de liceeni , cu aproximativ 150 mai puţini comparativ cu cei înscrişi la simularea examenului de admitere în medicină din 2019, şi-au manifestat deja o primă opţiune pentru viitorul lor profesional” a declarat prof.dr.Viorel Jinga, rector al UMF ”Carol Davila” din Bucureşti. 

„Am deplina convingere că numărul candidaţilor care se vor înscrie şi la examenul oficial de admitere în Universitatea noastră va fi unul similar mediei participanţilor din ultimii ani, acest fapt demonstrând încă o data că şcoala de medicină din “Carol Davila” este şi va rămâne una de elită şi extrem de atractivă, un exemplu elocvent în acest sens fiind şi poziţionarea UMFCD în TOP Shanghai 500, în intervalul 201-300, pe domeniul medical science” a ţinut să precizeze rectorul UMF. 

Modalităţile de desfăşurare a concursului

Echipa de organizare a creat o platformă specială, care să asigure desfăşurarea examenului într-o manieră similară cu cea abordată la admitere, respectând normele impuse de contextul actual. 

Odată înscrişi, după achitarea taxei de participare (anul acesta a fost de 90 de lei) şi validarea contului de către organizatori, elevilor li se va genera un cont individual pe platforma online unde se va desfăşura simularea. Participanţii vor avea acces la subiecte care păstrează formatul caracteristic admiterii şi care le permit acestora evaluarea cunoştinţelor acumulate.

Totodată, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va suferi modificări în cadrul ediţiei de anul acesta (două ore şi 30 de minute), organizatorii oferindu-le şansa celor înscrişi să îşi consolideze abilităţile de încadrare în timp. Pentru a evita orice inconveniente nedorite, echipa de organizare a impus accesarea contului creat, de către toţi participanţii, anterior începerii examenului. Odată cu încheierea perioadei alocate rezolvării subiectelor, elevilor li se va afişa automat punctajul obţinut, ulterior, pe data de 17 mai 2020, fiind publicat clasamentul final. Anul acesta, Regulamentul prevede afişarea unui cod unic de participant în locul numelui, precum şi opţiunea de supraveghere pentru care a optat participantul.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple