De luni încep înscrierile la grădiniţe. Câte locuri sunt pentru copiii care merg pentru prima oară la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 660.000 de locuri în grădiniţele de stat îi aşteaptă în anul şcolar 2015-2016 pe copiii între 3 şi 5 ani, care merg la grădiniţă pentru prima oară în toamnă, a anunţat Ministerul Educaţiei. Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat lista locurilor libere de la grădiniţele din Capitală.

În paralel, începând din 27 aprilie se desfăşoară reînscrierea în anul şcolar 2015-2016 a copiilor care au fost şi în acest an în învăţământul preşcolar.

Pentru anul şcolar 2015-2016 au fost alocate 665.000 de locuri în învăţământul preşcolar, la grupele de vârstă mică, mijlocie şi mare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice solicitând inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare finalizării până la 1 august a tuturor procedurilor de înscriere şi reînscriere.

Conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar trebuie să afişeze câţi copii pot fi înscrişi, în funcţie de capacitatea instituţiei, care este numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016, pe grupe de vârstă, şi criteriile generale stabilite de Consiliul de administraţie pentru înscrierea copiilor. De asemenea, vor fi afişate numărul copiilor reînscrişi şi a celor înscrişi zilnic, în perioada stabilită.

Perioadele de înscriere şi reînscriere, precum şi orarul aferent sunt stabilite de conducerile unităţilor de învăţământ şi trebuie afişate la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru a fi cât mai accesibile părinţilor. În măsura în care este posibil, aceste informaţiile vor fi publicate şi pe site-urile grădiniţelor şi, eventual, pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean, a precizat Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Înscrierile pot continua şi după data de 1 august, în limita locurilor disponibile. După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă - grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 2-3 ani).

Locurile libere vor fi ocupate şi pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri, printre acestea fiind apropierea de domiciliul copilului, existenţa unui frate al copilului înmatriculat în acea grădiniţă, părinte unic întreţinător de familie sau încadrarea în grad de handicap a copilului, înscrisă într-un certificat medical.

Părinţii vor cursuri de limbi străine

Oferta educaţională a grădiniţelor bucureştene este variată, atât în cazul celor de stat cât şi pentru cele private, care însă impun costuri ceva mai mari pentru părinţi.

Predarea integrată şi limbile străine sunt cele mai importante criterii pe care părinţii le iau în calcul atunci când aleg grădiniţa pentru copii. Chiar şi în cazul grădiniţelor de stat, limba engleză este exersată de la vârste fragede, cu ajutorul profesorilor de specialitate.

De exemplu, la grădiniţa cu program scurt din incinta Şcolii Gimnaziale „Ion Heliade Rădulescu”, care adăposteşte în fiecare an circa 70 de copii, limbile străine sunt disciplinele preferate de cei mici.

„Facem engleză practică, experimentăm, mergem la librărie şi în diferite locuri şi vorbim engleză câte o jumătate de oră de două ori pe săptămână. Facem conversaţie şi engleză adevărată. Copiii, când ieşim în parc, opresc oameni pe stradă şi pun întrebări în engleză”, povesteşte Elena Purice, educatoare cu experienţă de 24 de ani în învăţământ. De asemenea, grădiniţa de lângă Parcul Kiseleff din Capitală, la care se pot înscrie copii din tot oraşul, oferă şi cursuri de germană o dată pe săptămână, în grupuri restrânse de 10-15 copii.

„Părinţii sunt interesaţi atât de opţionale, cât şi de calitatea cadrelor didactice. Facem muzică, avem pian şi pianină, avem opţional de dans şi jocuri de mişcare. Însă ce este cel mai important pentru noi este să-i învăţăm pe copii să fie dezinvolţi şi relaxaţi, să se comporte natural”, a mai explicat educatoarea de la grădiniţa „Ion Heliade Rădulescu”.

Comunicare doar în limba engleză

Pe de altă parte, grădiniţele particulare aduc o serie de avantaje, în ciuda costurilor mai mari. Pe lângă predarea în limba străină, ele oferă un număr mai mare de educatori raportat la copii. La grădiniţa Acorns din sectorul 2 al Capitalei se vorbeşte doar în limba engleză, astfel încât cei mici învaţă repede să se exprime fluent şi fără inhibiţii.

„Toate activităţile noastre se concentrează pe dezvoltarea intelectuală, socială şi emoţională a copiilor prin descoperiri proprii, creativitate, ştiinţă şi sport. Copiii sunt încurajaţi să exploreze mediul lor, să lucreze, să se joace în grupuri mici şi să facă schimb de idei”, a explicat Valentina Secară, manager general Acorns.

Grupele sunt formate din mai puţini copii astfel încât să poată fi supravegheaţi mai bine. La grupa mică, un educator are în grijă doar şase copii, iar la grupa mare, nouă copii. Costurile sunt însă pe măsură, ridicându-se până la 2.800 de lei pe lună, în funcţie de opţionale. Perioada de înscrieri, care a început în martie, se va încheia în momentul ocupării locurilor.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat lista locurilor libere la grădiniţă pentru anul şcolar 2015-2016

Lista Locuri Libere Gradinita Bucuresti 2015

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani