De ce pun francezii atât de mult accent pe studierea filozofiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Franţa, examenul de bacalaureat include şi elemente de filozofie. Dacă alegi însă „Bac Litteraire“, filozofia ocupă un loc aparte, elevilor fiindu-le cerut ca în patru ore să dezvolte un argument exhaustiv şi coerent în jurul subiectelor complexe precum „Este adevărul mai bun decât pacea?“, a scris pentru BBC, Hugh Schofield, tată al unei fete aflate în prag de examen.

Mai mult, în calcularea notei, filozofia contează cel mai mult, elevii fiind nevoiţi să stăpânească noţiuni precum: conştiinţa, arta, existenţa şi timpul, materia şi spiritul, societatea, legea, datoria, fericirea, iar printre scriitorii care trebuie să facă referinţă se află Platon, William Ockham, Kant, Hegel, Schopenhauer, Heidegger, Sartre, a adăugat jurnalistul.

De ce se pune atât de mult accentul pe filozofie în Franţa?

În alte ţări, examenele finale cuprind noţiuni de istorie sau religie.

„În Franţa, scopul filozofiei în cadrul examenului de bacalaureat nu este acela de a înţelege istoria umană ci de a sări direct în înţelegerea gândirii omului. Nu contează numai înţelegerea argumentelor, trebuie să te şi foloseşti de acestea“, a explicat el.

Ideea din spatele filozofiei a fost în întregime filozofică. În cadrul republicii era importată crearea cetăţenilor model. Însuşi marele gânditor Montesquieu a declarat că republica se bazează pe virtute, iar virtutea constă în capacitatea indivizilor de a exercita liber propria judecată. Aşa că, scopul studierii filozofiei a fost, şi va rămâne, în teorie, acela de a completa educaţia tinerilor, permiţându-le să gândească.

Însă, deşi o concepţie ideală din punct de vedere teoretic, realitatea din Franţa întâmpină probleme.

„Pentru că unul dintre efectele deţinerii unor astfel de idei determină oamenii să creadă cu tărie în ele, luptând sau chiar murind pentru aceste concepte. De exemplu, filozoful şi eseistul Dominique Venner, om care s-a îndrăgostit de propriile idei a decis să-şi pună capăt zilelor în catedrala Notre Dame din Paris“, a conchis Schofield.


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă