Dascălul secolului XXI creează angajaţii de care are nevoie piaţa
0Educaţia din România are nevoie de o schimbare de paradigmă, consideră Radu Jugureanu, omul care implementează sisteme de e-learning româneşti pe trei continente: dascălii trebuie să înveţe să utilizeze tehnologiile pe care copiii deja le folosesc acasă şi să-i înveţe competenţele cerute de piaţă.
Acestea ar fi principalele ingrediente, dublate de o susţinere a noii abordări din partea întregii societăţi, pentru schimbarea modului în care se face educaţie acum în România, pentru a ne asigura că viitoarele generaţii de elevi se potrivesc actualelor cerinţe de pe piaţa muncii autohtonă şi europeană, susţine Radu Jugureanu, profesor de matematică şi coordonatorul departamentului AeL la Siveco, într-un interviu pentru „Adevărul“.
Cum ar trebui să arate dascălul secolului XXI? Jugureanu susţine că, în primul rând, nu trebuie să se limiteze la competenţele de bază: citit, scris şi socotit, ci să se uite la noile metode de educaţie şi să nu-i fie teamă să înveţe alături de elevi.
„Care e rolul meu ca profesor: să-mi pregătesc studenţii, elevii să lucreze în locuri de muncă ce azi nu există, cu tehnologii care nu au fost încă inventate şi acolo să rezolve probleme despre care astăzi nu ştim că ar fi probleme“, explică profesorul. El s-a specializat de câţiva ani pe crearea de conţinut educaţional interactiv, care presupune utilizarea computerului în procesul de învăţare. Jugureanu implementează acest sistem în 20 de ţări de pe trei continente.
Pericolul limitării la competenţele de bază
„Dacă în această paradigmă, în această cerinţă, eu mă limitez la a informa de fapt cum e cu scrisul, cititul şi matematica, dacă nu fac un pas înainte către aducerea în spaţiul şcolar a tehnologiilor care ne izbesc şi aleargă după noi şi sunt într-o dinamică de dezvoltare formidabilă, tehnologii pe care elevul le are deja acasă, pe stradă, atunci voi rămâne în continuare ca naţie la scris, citit, socotit, ca şi competenţe“, continuă acesta.
De fapt, susţine Jugureanu, ceea ce trebuie să facă profesorul la clasă este să modeleze viitori angajaţi competenţi şi demni de comportamente care aduc valoare în societate, nu doar să transmită informaţii mai departe:
„Există pe lumea asta ţări care investesc uriaş în sisteme educaţionale care să nu însemne neapărat strict matematică, chimie, fizică, biologie, ci să însemne un ansamblu de comportamente şi competenţe pe care copilul să le dobândească, astfel încât atunci când termină şcoala să poată să intre pe piaţa muncii şi să aducă plus valoare în societate“.
România, ţară exportatoare de educaţie
Astfel de dascăli există în România, spune el, şi progrese se fac, chiar dacă nu sunt la fel de vizibile ca cele pe care le implică o reformă de sistem, dovadă fiind recunoaşterea României la nivel mondial ca „ţară exportatoare de educaţie, cu cel mai bun conţinut educaţional din lume“, motiv pentru care „suntem chemaţi şi primiţi şi ascultaţi în Europa, în Asia şi în Africa în acest moment“.
Iar efectul, financiar cel puţin, s-ar putea dovedi neaşteptat de consistent, dacă luăm în considerare ultimele analize făcute în SUA, acolo unde totul se contabilizează pentru eficienţă: un procent în plus la rata de promovare a elevilor pe întreaga naţiune înseamnă o economie de trei miliarde de dolari pe an, adică mai puţini şomeri, mai puţini delincvenţi şi mai mulţi oameni care sprijină economia.
Însă Jugureanu spune că această „formatare“ a educaţiei din România nu cade doar în sarcina profesorului, a şcolii, ci a întregii societăţi, mergând pe cei trei piloni de impact asupra elevului: şcoala, comunitatea şi familia.
„Aici e greşeala. Noi avem pretenţia ca educaţia să se producă într-un sistem instituţionalizat, între pereţii unei clase, de către un profesor. Educaţia cred că ar trebui privită ca o activitate continuă, la care participă întreaga plajă socială, educaţia înseamnă ce se întâmplă în şcoală, pe stradă şi acasă“, încheie acesta.
Profesorul trebuie să facă un pas în spate de la tablă, să meargă în mijlocul elevilor şi să-i facă să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, asta trebuie să se întâmple, însă e un pas destul de greu. Radu Jugureanu, manager departament AeL, Siveco România
Soluţii la problema finanţării în educaţie
Una dintre problemele care au afectat în ultimii ani calitatea educaţiei din România este finanţarea redusă: avem alocate doar 4% din PIB, faţă de Emiratele Arabe Unite, spre exemplu, care au 46% din PIB pentru educaţie.
Radu Jugureanu susţine însă că nu ne putem compara cu ei, „pentru că au un altfel de sistem socio-politic“. Însă, şi dacă aloci bani mulţi, dar fără să existe dorinţa de schimbare şi din interiorul sistemului, cu măsuri la acel nivel, efectele vor fi minimizate, explică acesta.
Un exemplu de „finanţare cu rezultate zero“, susţine profesorul, este Marea Britanie, care a alocat, timp de patru ani, câte 1,6 miliarde de lire sterline anual într-un program de reformă educaţională care a implicat doar investiţii în infrastructură.
În cazul României, o soluţie pentru finanţarea educaţiei ar fi fost programele din fonduri structurale, care însă „nu au funcţionat“, susţine Jugureanu.