Cum şi cât interacţionează părinţii cu grădiniţele copiilor lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste jumătate dintre părinţi sunt zilnic în contact cu educatoarea, în timp ce un sfert dintre aceştia comunică săptămânal. Aproximativ 30 la sută din părinţi folosesc calculatorul sau smartphone-ul pentru a afla informaţii de la grădiniţă. Cu toate că reţelele de socializare sunt considerate nesigure, acestea tind să fie din ce în ce mai folosite de către grădiniţe.

Potrivit unui studiu realizat în cadrul unui proiect care aduce părinţii, copiii şi educatorii laolaltă prin intermediul unei aplicaţii, Kinderpedia, peste jumătate dintre familiile copiilor de grădiniţă (54,8%) declară că sunt zilnic în contact cu educatoarea. Pe de altă parte, unul din cinci părinţi afirmă că discută cu reprezentanţii grădiniţelor o dată la 2-3 zile, în timp ce 16,8% comunică săptămânal.  

Cel mai adesea, părinţii aleg comunicarea personală, dar aproape o treime dintre mamele şi taţii copiilor folosesc zilnic calculatorul (30%) sau smartphone-ul (29%) pentru a afla informaţii de la grădiniţă, mai ales când vine vorba de unităţile de învăţământ particulare. 

Alţi 30% din părinţi au afirmat că primesc informaţii de la grădiniţă pe calculator, respectiv 24% pe smartphone cel puţin săptămânal. 

Câţi părinţi sunt informaţi depre activităţi

Raportul mai subliniază că 33,62% din părinţi primesc săpămânal raportul de activitate de grupă, 29,59% raportul de activitate individuală şi 21.62% fişa de observare. 

„Multe grădiniţe transmit lunar părinţilor informaţii privind planificarea activităţilor extracurriculare (44,54%), evaluarea progresului copilului (43.89%), agenda de evenimente (41,48%), agenda de activităţi comune părinte-copil (39,41%), resurse educaţionale pentru acasă (29.15%)”, mai arată raportul.

Reţeaua de socializare, nesigură, dar folosită din ce în ce ma mult

Peste 77% din părinţi cred că reţelele de socializare nu sunt un mediu sigur şi adecvat pentru a publica date şi imagini personale ale copiilor, dar cu toate acestea utilizarea reţelelor sociale de către grădiniţe tinde să crească.

„Conform răspunsurilor a aproape jumătate dintre părinţii participanţi la studiu (46,23%), grădiniţa obişnuieşte să folosească reţelele de socializare pentru a posta fotografii şi clipuri video cu activitatea copiilor”, subliniază cercetarea dedicată interacţiunii între grădiniţe şi părinţi.

Studiul a fost derulat online, la nivel naţional, cu o marjă de eroare de +/- 2% şi a numărat 4.800 de respondenţi.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie