Cum s-a modificat top 10 licee din Bucureşti anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Sfântul Sava, pe primul loc în topul celor mai bune licee din Bucureşti

Colegiul Naţional „Sfântul Sava” rămâne şi anul acesta pe primul loc în topul celor mai bune licee din Capitală şi, ca şi anul trecut, acesta este urmat îndeaproape de Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Surpriza vine din partea Colegiului Naţional „Spiru Haret” care a reuşit să se claseze pe cel de-al treilea loc. Colegiul Mihai Viteazul este însă singurul din Capitală unde anul trecut promovabilitatea la Bac a fost de 100%.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a publicat broşura privind admiterea în învăţământul liceal, profesional şi dual pentru anul 2017- 2018, iar majoritatea colegiilor au acelaşi număr de locuri ca şi anul trecut. Elevii de clasa a VIII-a, care în această vară dau admiterea la liceu, vor primi de la diriginţi aceste broşuri care cuprind toate informaţiile despre completarea fişelor de opţiuni, dar şi despre mediile cu care s-a intrat anul trecut la liceele din Capitală. Ghidul este util atât pentru absolvenţii de gimnaziu, cât şi pentru părinţii acestora, în vederea orientării şcolare pentru clasa a IX-a.

Cu ajutorul datelor din broşură, „Adevărul” a făcut ca în fiecare an un top al celor mai bune colegii din Capitală în funcţie de ultima medie de intrare la cea mai grea specializare de la fiecare instituţie de învăţământ, respectiv Matematică - Informatică. La liceele care au clase de bilingv engleză, s-au luat în calcul ultimele medii la specializarea Matematică - Informatică - bilingv engleză. 

Spiru, în top 3

Surpriza cea mai mare vine din partea Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Sectorul 2 al Capitalei care a reuşit performanţa să se claseze pe locul trei, detronând Colegiul „Tudor Vianu”, care însă este colegiu de Informatică, drept urmare aici notele bune se iau mai greu. Pe de altă parte, Colegiul „Mihai Viteazu”, deşi a coborât de pe locul 4 pe locul 6, este singurul din Bucureşti care anul trecut a avut promovabilitate de 100% la Bacalaureat.

„Sunt mulţumit şi se vede că liceul a evoluat în ultima perioadă, sunt simptome că suntem pe calea cea bună şi elevii sunt din ce în ce mai pregătiţi. Ce ar ajuta însă ar fi o mai mare autonomie a şcolilor şi o mobilitate mai mare a profesorilor”, a explicat directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Alexandru Constantinescu. 

Noul top al liceelor din Bucureşti

Ca şi anul trecut, şi anul acesta pe primul loc este Colegiul Naţional „Sfântul Sava”. Aici anul trecut, ultima medie de intrare la Matematică-Informatică a fost 9, 90 faţă de anul 2015, când s-a intrat cu 9,87. Acum, instituţia are disponibile 224 de locuri, mai puţine faţă de anul precedent când au fost 252. Acestea sunt împărţite astfel: 140 la specializarea Matematică-Informatică, 28 la Matematică- Informatică- bilingv limba engleză, 28 la Ştiinţele Naturii şi 28 la Filologie. 

Pe specializări, ultima medie de admitere a fost anul trecut de 9,72 la Matematică- Informatică, 9,90 la Matematică - Informatică - bilingv limba engleză, 9,82 la Ştiinţele Naturii şi 9,56 la Filologie. 

Nici pentru Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” nu s-a schimbat nimic anul acesta: a rămas pe locul 2 în topul celor mai bune licee din Capitală. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică - Informatică a fost de 9,76, faţă de anul 2015 când s-a intrat cu 9,80. Acum instituţia are disponibile la fel ca anul precedent, 252 de locuri distribuite astfel: 84 la specializarea de Matematică- Informatică, 84 la Ştiinţe ale Naturii unde ultima medie a fost 9, 68, 28 la Filologie (9, 54) şi 56 la Ştiinţe Sociale (9, 55). 

Colegiul Naţional „Spiru Haret” a urcat anul acesta în top. Dacă anul trecut era pe locul 4, acum se află pe podium, mai exact pe locul 3. Aici anul trecut ultima medie de intrare la specializarea Matematică-Informatică a fost de 9,59, faţă de 9,58 cât a fost în 2015. La fel ca şi în anul precedent, la Spiru anul acesta sunt 224 de locuri la admitere, împărţite între cinci specializări: 28 la Matematică–Informatică - bilingv limba engleză; 56 la Matematică-Informatică unde ultima medie de admitere a fost 9,46; 56 de locuri la Ştiinţe ale Naturii (9,39); 28 la Filologie (9,19) şi 56 la Ştiinţe Sociale (9,26).

Pe locul 4 a coborât de pe locul 3 Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică-Informatică a fost 9. 56, faţă de 9, 61 cât a fost cu un an înainte. Unitatea de învăţământ are acelaşi număr de locuri ca anul trecut, respectiv 252 de locuri. Acestea sunt împărţite în nouă clase de Matematică- Informatică. 

Locul 5 este ocupat anul acesta de Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică-Informatică a fost de 9,50 faţă de 9,57 cât a fost în 2015. Anul acesta sunt 28 locuri în plus faţă de anul trecut şi anume 252, conducerea unităţii de învăţământ adăugând încă o clasă de Filologie. Aceste locuri sunt împărţite în cinci specializări: 140 la Matematică-Informatică, 56 la Ştiinţe ale Naturii unde cea mai mică medie de admitere a fost 9,53 şi 56 la Filologie unde ultima medie a fost 9,42. 

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, cu profil exclusiv Real, a coborât două locuri anul acesta. Însă important de subliniat este că aici în vara lui 2016 au promovat Bacalaureatul toţi absolvenţii claselor a XII-a. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică- Informatică a fost 9,49, puţin mai mică faţă de anul precedent când a fost 9,58. La fel ca anul anterior, Mihai Viteazul pune la dispoziţia bobocilor 280 de locuri împărţite în zece clase: nouă de Matematică- Informatică şi una de Ştiinţe ale Naturii unde anul trecut s-a intrat cu cel puţin 9,66.

Pe locul 7 se află anul acesta Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu”. Aici anul trecut ultima medie de intrare a fost de 9,40, faţă de anul 2015 când a fost 9,51. Unitatea are acum mai puţine locuri disponibile decât anul trecut, respectiv 224. Dintre acestea, 56 sunt la Matematică-Informatică (9,46), 28 la Matematică-Informatică- bilingv limba engleză (9,59), 56 la Ştiinţele Naturii (9,39), 28 la Filologie (9, 19) şi 56 la Ştiinţe Sociale (9, 26). Conducerea a renunţat la o clasă de Filologie, anul acesta fiind doar două. 

Locul 8 este ocupat de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”. Aici ultima medie de intrare la specializarea Matematică-Informatică a fost 9,34, fiind mai mică faţă de anul precedent când a fost 9,51. Unitatea oferă 168 de locuri, la fel ca în anul şcolar 2016/2017 şi două specializări: Matematică- Informatică - bilingv limba engleză cu 84 de locuri şi acelaşi număr de locuri la Uman, profilul Filologie - bilingv limba engleză unde s-a intrat cu cel puţin 9,09.

Însă anul acesta pe locul 9 sunt două colegii: „Grigore Moisil” şi „Cantemir Vodă”. La ambele, ultima medie de admitere la profilul Mate-Info a fost 9,31. La Grigore Moisil anul acesta sunt puse la bătaie 168 de locuri, la fel ca în anul trecut. 

La Matematică- Informatică sunt 84 de locuri, la Ştiinţe ale Naturii 28, unde ultima medie de intrare a fost 9, 23, tot 28 de locuri şi la Filologie (8, 95) şi 28 de locuri la Ştiinţe Sociale (8, 97). 

La Cantemir sunt disponibile 140 de locuri, faţă de 168 câte a avut în anul şcolar 2016/ 2017. Practic, s-a renunţat la o clasă de Mate-Info. Concret, acum sunt disponibile 84 de locuri la specializarea Matematică-Informatică unde anul trecut s-a intrat cu minim 9,12; 28 la Matematică-Informatică - bilingv limba engleză şi 28 de locuri la Ştiinţe ale Naturii (9, 17).

Pe locul 10 se află Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Aici anul trecut s-a intrat cu 9,30 faţă de 2015 când ultima notă de admitere la Matematică-Informatică a fost 9,41. La fel ca şi anul anterior, la Caragiale sunt disponibile 280 de locuri, împărţite astfel: 84 la Matematică-Informatică, 28 la Matematică-Informatică - bilingv germană, 28 la Matematică-Informatică - bilingv engleză, 56 la Filologie- bilingv germană, 28 la Filologie - bilingv engleză şi 28 la Ştiinţe Sociale.   

Calendarul Evaluării Naţionale

Elevii care termină anul acesta gimnaziul se vor putea înscrie la Evaluarea Naţională între 7 şi 9 iunie, urmând ca pe 19 iunie să susţină proba la Limba şi literatura română şi pe 21 iunie, cea la Matematică. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi. Pe 30 se vor afişa rezultatele finale. 

Topul liceelor în funcţie de promovabilitatea la Bacalaureat 

Singurul liceu din Capitală unde promovabilitatea la Bacalaureat a fost anul trecut de 100% este Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Pe locul 2, cu 99,67% , se află Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, iar pe locul al treilea este Colegiul Naţional „Spiru Haret” cu 99,62%. Acestea sunt urmate de: Colegiul Naţional „Sfântul Sava” (99,61%), Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” (99,60%), Colegiul Naţional „Matei Basarab” (99,59%), Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (99,55%), Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” (99,35%), Colegiul Naţional Gheorghe Şincai (99,09%), Colegiul Naţional „Ion Creangă” (98,72%), Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” (98,34%), Colegiul Naţional „Cantemir Vodă” (97,88%), Colegiul Economic „V. Madgearu” (97,81%), Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” (97,63%) şi Colegiul German „Goethe” (97,37).

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”