Cum poți aplica cu succes la Harvard. O elevă explică pas cu pas procedura de admitere

0
Publicat:

Rafaela Barac-Bologa, vicepreședinta Consiliului Național al Elevilor, a explicat modul în care a fost admisă la Universitatea Harvard. Elevă  în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”din Suceava, Rafaela a povestit pas cu pas întreg procesul de admitere. 

Harvard este una dintre cele mai mari universități din lume. Arhivă

„Cel mai important lucru din aplicația mea a fost faptul că m-am implicat foarte mult civic. De la 11 ani am intrat în Clubul Interact Suceava Bucovina, după aia am intrat în Boardul Național al Copiilor, la UNICEF, în Consiliul Elevilor la nivel județean și național, iar acum ocup funcția de vicepreședinte și ofițer internațional în cadrul Organising Bureau Of European School Students’ Union, adică într-un fel Consiliu European al Elevilor”, explică eleva.

În ceea ce privește partea academică, aceasta spune că a avut în ultimii 3 ani media 9,92 și a participat la olimpiade internaționale. „Am mers la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științe ale Spațiului pentru juniori, unde am luat o medalie de aur și premiul I absolut la proba observațională de noapte, adică cu telescopul. Mai mult decât atât, am dat Bacul american, SAT-ul, și un examen de limbă, adică IELTS. E important să fie măcar nivel C1 pentru a avea șanse cât mai bune în aplicația voastră”.

Rafaela Barac-Bologa mai spune că dosarul ei a cuprins activitățile în care s-a  implicat, premiile pe care le-a primit, competițiile la care a luat parte „Ulterior, am putut să scriu despre experiențele mele de viață în eseuri. Am avut un eseu principal unde am vorbit despre o problemă personală și cum am reușit să trec prin ea, folosind filosofia și stoicismul ca pasiune. Iar cinci eseuri erau specifice pentru Harvard, unde am putut să vorbesc despre experiența mea profesională și ce vreau eu să aduc în plus la Harvard”.

Ce profil de candidat se caută la Harvard

Tănăra este de părere că un profil complet al candidatului la Harvard este unul holistic. „Cred că cel mai mult m-a avantajat faptul că întotdeauna m-am implicat foarte mult în ceea ce am făcut. Și s-a văzut că a fost cu pasiune, nu a fost doar pentru diplomă sau pentru CV, atât pe plan social și extracurricular, cât și pe plan academic. Prin pasiunile mele am arătat că vreau să înțeleg mai bine lumea atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere social. Și cel mai mult îmi place că la Harvard se pune foarte mult accent pe viziunea asta holistică și persoanele care sunt pregătite pe mai multe domenii. Deci dacă vă doriți să aplicați la Harvard, e important să știți că v-ați dezvolta pe mai multe laturi”.

Rafaela a explicat și cum au decurs probele de interviu la care a participat: „Apoi, am avut următoarea etapă, care a fost cea de interviu. Am avut un interviu cu un alt om care a terminat la Harvard, din România și acum este stabilit în Anglia, care a funcționat foarte bine. Interviul a fost pozitiv și am primit oportunitatea unui al doilea interviu, cu un ofițer de admitere”. Însă, a completat ea, nu toți aplicații sunt invitați la acest al doilea interviu. „Am fost întrebată mai pe larg despre activitățile mele extrașcolare, la nivel logistic, la nivel de echipă, pentru a înțelege mai bine cine sunt și cu ce mă ocup”, a completat aceasta.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie