Cum pot liceenii să dea admiterea la facultăţi din România înaintea Bacalaureatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursurile se vor desfăşura la mai multe facultăţi din cadrul UBB. FOTO: ziuadecluj.ro

Universitatea Babeş-Bolyai a anunţat pentru acest an universitar concursuri care pot înlocui examenul de admitere la facultate. Elevii de liceu de clasa a XI-a şi a XII-a vor avea posibilitatea, pe de o parte să-şi testeze cunoştinţele, şi pe de altă parte, vor beneficia, dacă iau rezultate bune, de un criteriu alternativ de admitere.

,,Această metodă se practică în alte ţări. În acest fel se ia presiunea de pe elevi, sunt mai relaxaţi pentru că în perioada în care se dau aceste concursuri nu au alte examene la şcoală”, a explicat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai. 

Tot mai interesaţi de concursurile oferite de facultăţi 

,,Numărul elevilor care participă la aceste concursuri creşte semnificativ de la an de la an. Aceste concursuri îi ajută pe elevi să îşi testeze nivelul de cunoştinţe, să vadă acolo unde mai au de lucrat. Unii îşi pot fixa facultatea dorită, alţii se pot reorienta pentru că îşi dau seama că nivelul lor nu este suficient pentru profilul dorit sau concurenţa este prea mare. Mulţi elevi ne spun că sunt foarte încântaţi, le plac aceste examene pentru că vin fără frică şi fără presiune”, spune Laura Irimieş. 

Aceasta subliniază că după aceste examene, elevilor li se explică, dacă este cazul,  unde au greşit şi care era rezolvarea corectă a unui subiect. În plus, candidaţii vor putea depune contestaţii. 

Elevii care dau aceste examene preliminare şi obţin note mari, pot fi declaraţi admişi încă din primăvară la facultate sau pot obţine bursă. „Demersul este unul pozitiv, venit în sprijinul elevilor deşi pentru profesori asta înseamnă muncă în plus, însă noi considerăm că se merită. Ne aşteptăm ca numărul elevilor care participă la aceste examene să crească şi mai mult”, conchide Irimieş, purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai.

Facultăţile care organizează concursuri şi data examenelor 

Astfel, Facultatea de Matematică şi Informatică organizează Concursul „Mate-Info UBB”  în data de 6 aprilie 2019. Concursul constă în susţinerea unei probe scrise din Matematică sau Informatică, la alegerea candidatului, probă ce poate fi susţinută în limba română sau limba maghiară.

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor organizează Concursul de cunoştinţe „Oeconomicus Napocensis”, destinat elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a din instituţiile de învăţământ preuniversitar naţionale. Concursul se desfăşoară în cadrul a două sesiuni, prima programată pentru data de 9 martie 2019, iar cea de-a doua în 13 aprilie 2019 şi constă într-un test scris la una dintre disciplinele: Economie generală, Matematică, Educaţie antreprenorială, Contabilitate, Finanţe, Marketing şi informatică.

Concursul se desfăşoară în limbile română, maghiară, germană, engleză sau franceză, în funcţie de opţiunea concurenţilor. 

Facultatea de Business va organiza un concurs de cunoştinţe, candidaţii susţinând, la alegere, un test din Economie sau Matematică. Facultatea de Business va afişa pe site bibliografia necesară pregătirii pentru concurs.

Facultatea de Fizică organizează concursul de fizică pentru liceeni „Augustin Maior” în 13 aprilie 2019. Concursul se organizează la Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca, dar şi la unităţi de învăţământ din alte oraşe cu prezenţe remarcabile la precedentele ediţii ale concursului.

Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică organizează Concursul „Candin Liteanu” în data de 30 martie 2019, concursul oferindu-le candidaţilor atât posibilitatea verificării cunoştinţelor de Chimie, cât şi posibilitatea de a-şi folosi nota obţinută drept criteriu alternativ de admitere la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a UBB.

Facultatea de Biologie şi Geologie organizează concursul „Emil Racoviţă”, care se adresează liceenilor din clasa a XII-a şi absolvenţilor de liceu din toată ţara interesaţi de domeniul Biologiei. Concursul  se va desfăşura în 11 mai 2019, pentru liniile de studiu română şi germană, în timp ce concursul „Apáthy István”, destinat liniei maghiare, se va desfăşura în data de 23 martie 2019.

În perioada 10 decembrie 2018 – 24 iunie 2019, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului organizează Concursul „Marcian Bleahu”, care se adresează elevilor de liceu interesaţi de domeniul Ştiinţei şi ingineriei mediului. Acest concurs oferă tinerilor pasionaţi de domeniile Geografie, Chimie, Fizică, Biologie, Geologie, Protecţia mediului un prilej de a-şi testa cunoştinţele şi în acelaşi timp un criteriu alternativ de admitere la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului în anul universitar 2019-2020.

Departamentul de Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială organizează, în luna aprilie 2019, „Olimpiada Voluntarilor”,  câştigătorii fiind recompensaţi cu premii, dar şi prin oferirea posibilităţii de a beneficia de criteriul academic alternativ la examenul de admitere la specializarea Asistenţă Socială.

Tot în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială se organizează şi Concursul de sociologie şi antropologie maghiară „Jozsef Venczel”.

Şi Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării va organiza, în perioada februarie – mai 2019, concursuri care pot substitui examenul de admitere.

Facultatea de Teologie Reformată va organiza în perioada 22-24 aprilie, la Zalău, Olimpiada de religie protestantă pentru clasele V-XII, tot în cursul lunii aprilie 2019 urmând să aibă loc MuziCaravana, un concurs de aptitudini şi cunoştinţe muzicale. În perioada 22-24 aprilie, la Sf. Gheorghe, Facultatea de Teologie Romano-Catolică va organiza olimpiada naţională de religie romano-catolică de limba maghiară.

Facultatea de Teatru şi Televiziune organizează, la începutul lunii februarie, Concursul ProScenium – concurs de publicistică teatrală şi dramaturgie, adresat în principal elevilor din clasele  X-XII interesaţi de domeniul Artele Spectacolului – Teatrologie.

Concursul oferă tinerilor elevi posibilitatea de a-şi testa aptitudinile creative şi în acelaşi timp, celor din anii terminali, un criteriu alternativ de admitere la specializarea Teatrologie-jurnalism teatral, management cultural. Facultatea va organiza şi o sesiune de pregătire pentru admiterea la facultate, în cadrul tuturor departamentelor facultăţii.

Toate detaliile despre concursuri şi cursuri de pregătire pentru admiterea la UBB pot fi consultate accesând site-ul UBB.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea