Cum cer elevii să fie modificată vacanţa de vară şi ce cred specialiştii despre perioadele de vacanţă prevăzute în structura noului an şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri este ultima zi de şcoală pentru elevii care nu susţin examene naţionale în această vară. Aceştia se vor întoarce la şcoală pe 14 septembrie dacă ordinul ministrului Educaţiei pentru structura anului şcolar viitor va fi aprobat în forma în care a fost pus în dezbatere publică.

Dar, elevii au sesizat deja că, din punctul lor de vedere, vacanţa mare începe prea târziu şi propun ca aceasta să debuteze cu o săptămână sau chiar două mai devreme, deoarece temperaturile de la începutul verii îi moleşesc, iar orele se suprapun peste perioada de examene.

Mai exact, potrivit structurii anului şcolar 2015/2016 publicată de Ministerul Educaţiei pe site-ul instituţiei pentru dezbatere publică, elevii vor începe şcoala pe 14 septembrie şi vor intra în vacanţa de iarnă pe 19 decembrie şi în cea de vară pe 18 iunie 2016. „Semestrul I să înceapă cu o săptămână mai devreme faţă de cum este propus, pe data de 7 septembrie 2015, urmând ca semestrul al II-lea să se finalizeze cu o săptămână mai devreme, pe data de 11 iunie 2016. De asemenea, cursurile pentru clasele terminale din învăţământul liceal, respectiv pentru clasa a VIII-a, să se finalizeze pe data de 20 mai 2016, respectiv pe data de 3 iunie 2016. La baza acestei propuneri stă faptul că elevii îşi pierd concretarea odată cu sosirea verii”, este una dintre propunerile Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

De asemenea, reprezentanţii elevilor mai doresc prelungirea programului „Şcoala Altfel”, de la o săptămână la două săptămâni.

Ţara arde şi baba se piaptănă

Experţii în Educaţie nu se lasă însă prea înduioşaţi de căldura dogoritoare a lunii iunie şi reamintesc problemele cu adevărat fierbinţi ale sistemului de învăţământ.

„În opinia mea, proiectul acesta este secundar ca relevanţă în raport cu cel al transformării şcolii ca sistem. Sugestia mea este ca şcoala să nu mai înceapă la o dată fixă, ci în prima sau a doua vineri din septembrie, spre exemplu, fiindcă oricum prima zi este pentru festivitate, iar luni, putem trece direct la treabă. În ceea ce priveşte vacanţa de vară, aş sugera de asemenea să fie desemnată o zi a săptămânii, nu o dată exactă. Spre exemplu, anul şcolar să se încheie în prima sau a doua miercuri din iunie, iar joi să aibă loc festivitatea”, este opinia expertului în Educaţie Marian Staş. „Orice propunere privind optimizarea programului trebuie pusă pe agendă, dar asta nu înseamnă neapărat că se aplica cu anul şcolar care urmează. Sistemul este ca un angrenaj în care nu poţi pur şi simplu să muţi o rotiţă, lucrăm şi în funcţie de curriculumul naţional, de perioadele de practică”, a explicat Marian Banu.

Expertul Educaţie Marian Staş spune că educaţia are probleme mult mai mari decât perioada şi durata vacanţei de vară şi că mai întâi ar trebui să ne uităm la problema curriculei şcolare.

„Tema merită analizată, cred că trebuie lăsată pe masă, însă nu e neapărat o soluţie pentru acest an şcolar. În opinia mea, proiectul acesta este secundar ca relevanţă în raport cu proiectul transformării şcolii ca sistem. Sugestia mea este ca şcoala să nu mai înceapă la o dată fixă, ci în prima sau a doua vineri din septembrie, spre exemplu, fiindcă oricum prima zi este pentru festivitate, iar luni, putem trece direct la treabă. În ceea ce priveşte vacanţa de vară, aş sugera de asemenea să fie desemnată o zi a săptămânii, nu o dată exactă. Spre exemplu, anul şcolar să se încheie în prima sau a doua miercuri din iunie, iar joi să aibă loc festivitatea", a spus Staş.

Propunerea Ministerului Educaţiei pentru structura anului şcolar 2015/2016

Semestrul I
14.09 – 18.12. 2015 cursuri
31.10 – 8.11.2015 vacanţă pentru ciclul primar
19.12. 2015 – 3.01.2016 vacanţă de iarnă
4.01– 29. 01. 2016 cursuri
30.01 – 7.02 vacanţă intersemestrială

Semestrul II
8.02 – 8.04.2016 cursuri
9.04 – 17.04. 2016 vacanţa de primăvară
18.04 – 17. 06. 2016 cursuri
18.06 – 11.09. 2016 vacanţa de vară

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”