Consimţământul sexual, curs obligatoriu la Cambridge, în urma creşterii violenţelor din campusurile marilor universităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 140 de studenţi de la Cambridge au spus că au fost victimele unor tentative grave de asalt  FOTO: Reuters

Un curs obligatoriu despre consimţământ sexual ar putea fi inaugurat la Universitatea Cambridge în urma creşterii agresiunii sexuale din campusurile universităţilor de top, în ultimii ani, potrivit unor rapoarte.

Un raport despre cazurile de violenţă sexuală din campusurile marilor universităţi britanice, publicat la începutul lunii mai, arată că din cei 2.100 de studenţi respondenţi de la Cambridge, aproape jumătate dintre aceştia au raportat că au fost asaltaţi sexual cât timp au studiat la universitate, scrie the Guardian.

Dintre aceştia, peste 140 de studenţi de la Cambridge au spus că au fost victimele unor tentative grave de asalt sau că au fost victimele unui atac verbal, arată studiul realizat de publicaţia britanică Varsity şi de Cambridge Student Union's Women's Campaign. 

Majoritatea incidentelor au avut loc în campusul universitar. Dintre victime, 88% spun că nu au raportat atacul. Doar doi studenţi au reclamat la poliţie, iar alţi 10 studenţi au raportat incidentul profesorilor sau altor studenţi care au şi un rol administrativ.

În general, victimele nu raportează mai departe fiindcă nu cred că vor fi luaţi în serios sau fiindcă le este ruşine de ceea ce li s-a întâmplat.

Astfel, conducerea Universităţii Cambridge ia în calcul posibilitatea introducerii unui curs obligatoriu despre consimţământ sexual, scrie the Guardian. Cursul va fi sub forma unui workshop de o oră timp în care se va discuta pe diverse teme şi mituri sexuale.

Astfel de situaţii există la mai multe universităţi de top din lume, spre exemplu, la Universitatea din York, dintre 700 de respondenţi la un studiu similar, aproape o treime au fost victimele unui asalt sexual. În Statele Unite, Casa Albă a raportat una din cinci studente este supusă unui astfel de tartament la universitate.

Cazul de la Harvard

Cel mai mediatizat caz din SUA a fost al unei studente de la Universitatea Harvard, care şi-a relatat povestea sub protecţia nonimatului. Tânăra a fost agresată sexual de un coleg, într-o seară când a intrat în camera lui după ce consumase alcool.

În urma traumei suferite, tânăra a ajuns depresivă şi dependentă de pastile de dormit fiindcă nu mai putea să se odihnească din cauza coşmarurilor în care visa că este agresată sexual în public. Atacatorul ei nu a fost tras la răspundere şi nici măcar nu a fost mutat din clădirea de dormitoare în care locuiau amândoi.

Victima îşi vedea agresorul zilnic, pe holurile clădirii şi, în ciuda rugăminţii ca acesta să fie mutat de acolo, universitatea nu a făcut nimic. Tânăra primea consiliere de la specialişti şi psihologi însă depresia ei s-a agravat până în punctul în care s-a hotărât să plece din campus fiindcă nu mai suporta situaţia şi lipsa de acţiune din partea universităţii Harvard.

Biroul pentru Drepturi Civile (OCR) al Departamentului american pentru Educaţie a lansat o anchetă în ceea ce priveşte eşecul Harvard College de a combate violenţele sexuale care au avut loc în campus, sesizate în ultima vreme.

Cluburi erotice la facultăţile americane

Din cauza problemelor de violenţe sexuale din campusurile americane, mai munte universităţi au creat cluburi erotice, care organizează întâlniri private cu studenţii care au gusturi mai aparte în materie de erotism. De curând, la Harvard s-a înfiinţat clubul Harvard College Munch.

Astfel de organizaţii mai există şi la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi la universităţile Columbia, Iowa şi Yale.


Anchetă la Harvard College privind modul de gestionare a violenţelor sexuale reclamate de studenţi în campus

„Evanghelia după soţia lui Iisus“ - cercetătorii de la Harvard atestă că papirusul este vechi şi real

VIDEO Direcţia Silvică Vrancea blochează Universitatea Harvard să-şi vândă pădurile din judeţ

Cum au reuşit doi botoşăneni să „ţepuiască” cu un milion de euro Universitatea Harvard. Americanii spun că nu au păţit niciodată aşa ceva

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică