Consiliul Elevilor, despre menţinerea şcolilor deschise în localităţile cu incidenţa sub 3 la mie: Azi se anunţă ceva diferit, mâine nu se ştie cum va mai fi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Salvaţi Copiii România

Consiliului Naţional al Elevilor consideră măsura de a menţine şcolile deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mia de locuitori ca fiind necesară, dar insuficientă, având în vedere că redeschiderea şcolilor cu prezenţă fizică ar trebui să impună şi o serie de măsuri de prevenţie şi de protecţie suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor şi profesorilor, despre care încă nu se ştie „nimic clar”.

„Suntem martorii unor decizii incerte: azi se anunţă ceva diferit de ieri, mâine nu se ştie cum va mai fi! Avem un cadru legal şubred, care e modificat fără o bază sanitară, fără recomandări din partea experţilor în domeniu, fără a asculta nevoile exprimate de reprezentanţii beneficiarilor. Condamnăm atitudinile autorităţilor, care au datoria de a asigura un cadru legal predictibil şi coerent", declară Silviu Morcan, preşedintele organizaţiei, conform unui comunicat de presă.

Consiliul a susţinut, în urmă cu puţin timp, necesitatea dezvoltării unui algoritm în baza căruia şcolile să decidă în ce format vor continua cursurile, luând în calcul mai mulţi factori: infrastructura sanitară, capacitatea de testare şi de menţinere a distanţării fizice, situaţia persoanelor care folosesc transportul în comun, supraaglomerarea claselor etc.

„Deşi Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia decidenţilor în repetate rânduri asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educaţional, decidenţii continuă să ia decizii peste noapte, luând pe nepregătite toţi actorii implicaţi. Astfel, conform declaraţiei ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, unităţile de învăţământ vor putea desfăşura orele cu prezenţă fizică în cazul în care rata incidenţei într-o localitate nu depăşeşte 3 la mia de locuitori, fără referinţă la rata de vaccinare a personalului angajat din şcoli, aşa cum era prevăzut iniţial în ordinul comun", se arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model