Ce se întâmplă cu tinerii care împlinesc 18 ani chiar în perioada Bacalaureatului. Avocatul Poporului cere Ministerului Educaţiei să acţioneze urgent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel puţin 10 zile durează schimbarea cărţii de identitate Imagine: Adevărul

Avocatul Poporului (AP) cere Ministerului Educaţiei să ia măsuri care să asigure accesul la Bacalaureat al tinerilor care împlinesc 18 ani în perioada înscrierii la examen sau chiar în timpul desfăşurării probelor şi cărora trebuie să le fie eliberate noi cărţi de identitate.

„Vă solicităm să dispuneţi, în regim de urgenţă, efectuarea demersurilor instituţionale corespunzătoare, astfel încât să li se asigure tuturor persoanelor aflate în situaţia descrisă mai sus accesul neîngrădit la înscriere şi participare la examenul de Bacalaureat 2020”, potrivit unei solicitări a AP publicate, vineri, pe site-ul instituţiei.

Potrivit Agerpres, în solicitarea AP se menţionează că instituţia a fost sesizată cu privire la situaţia tinerilor care împlinesc vârsta de 18 ani în perioada înscrierii la Bacalaureatul naţional 2020 sau chiar în timpul desfăşurării probelor de examen şi cărora trebuie să le fie eliberate noi cărţi de identitate.

Potrivit informaţiilor furnizate de petenţi, în vederea obţinerii cărţilor de identitate, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor solicită ca depunerile şi eliberările de acte să fie efectuate doar cu programare telefonică, fără ca solicitanţii să aibă certitudinea eliberării acestora în timp util.

Schimbarea cărţii de identitate durează cel puţin 10 zile

În condiţiile în care persoanele care împlinesc 18 ani au obligaţia schimbării cărţii de identitate, iar termenul comunicat de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru soluţionarea cererilor de eliberare a actelor de identitate este de cel puţin zece zile, există riscul ca mulţi tineri care fac 18 ani în această perioadă să nu se poată înscrie la Bacalaureat sau să nu-l poată susţine, întrucât nu deţin o carte de identitate valabilă, afirmă AP.

Conform sursei citate, de altfel, potrivit art. 15 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere