Ce nu-mi place la liceul meu: „Nu avem timp să învăţăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Macovei este nemulţumită de comportamentul unor colegi

Alexandra Macovei este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Economic „Ion Ghica“ din municipiul Bacău. Per ansamblu, îi place cum arată şcoala în care învaţă, dar şi-ar dori ca elevii şi profesorii să fie mai buni.

„Mi-aş dori ca profesorii să fie ceva mai înţelegători cu noi. Ne cer să reţinem foarte multe informaţii şi, pentru că nu avem timp suficient să învăţăm chiar tot, profesorii ne pun note foarte mici", ne-a spus Alexandra. Eleva nu este mulţumită nici de comportamentul unor adolescenţi care urmează cursurile unităţii de învăţământ.

Ea este împotriva violenţei şi spune că profesorii ar trebui să se preocupe mai mult de această problemă. „Este un liceu foarte mare, cu peste 2.600 de elevi şi atunci apar conflicte între adolescenţi. Cei mari îi necăjesc pe cei mici şi este deranjant. Ar trebui ca profesorii să discute mai mult la ore cu elevii şi să le explice cum să se comporte cu cei din jur", a mai spus adolescenta.

Alexandra Macovei mai este nemulţumită şi de cum arată corpul B, al colegiului. Ar vrea ca şi aici să se facă modernizări, aşa cum s-au făcut în corpul principal. Să fie aduse bănci moderne, să se monteze geamuri termopan şi să li se asigure cu ambient plăcut. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată