Care sunt cele mai căutate domenii de studii postuniversitare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Studenţii din România care doresc continuarea studiilor după obţinerea diplomei de licenţă aleg în special domenii de studii din inginerie, economie sau medicină, arată cele mai noi statistici INS.

Domeniile de studii cele mai căutate din totalul absolvenţilor din învăţământul universitar de master, studii şi cursuri postuniversitare, respectiv din învăţământul universitar de doctorat şi programe postdoctorale au fost ştiinţele inginereşti (21,9%), ştiinţele economice (20,3%) şi domeniul medicină, farmacie şi stomatologie (17,1%), potrivit INS.

În schimb, absolvenţii învăţământului universitar de licenţă au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil universitar-pedagogic (28,3%), tehnic (23,7%) şi economic (23,1%).

În acest an universitar, cele mai căutate facultăţi din Bucureşti au fost Jurnalismul, Informatica, Geografia, Limbile Străine, Electronica, Medicina şi Finanţe-bănci.

Astfel, la Universitatea din Bucureşti, facultăţile de Geografie, Jurnalism şi Limbi Străine au fost cele mai populare în rândul tinerilor care au susţinut admiterea anul acesta. Oficiali din cadrul universităţii susţin că şi facultăţile de Chimie, Fizică şi Matematică şi Informatică au devenit mai atrăgătoare în ochii tinerilor. În ceea ce priveşte universităţile tehnice şi cele cu profil economic, Informatica este pe primul loc.

Însă de departe cea mai căutată specializare a Universităţii din Bucureşti, la admiterea de la studiile de licenţă, este Limbi Moderne Aplicate de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, unde au fost 80 de candidaţi pe loc.

Peste 22.000 de candidaţi şi-au depus dosarele în sesiunea iulie 2015, pentru admiterea la studii universitare de licenţă la Facultăţile Universităţii din Bucureşti, cu o medie de 5 candidaţi pe locurile de la buget.

Universitatea din Bucureşti are cu 15% mai mulţi candidaţi decât anul trecut, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate